Conducerea CTP este multumita de noile autobuze electrice

Transport mai verde la Iasi. Compania de Transport Public Iasi a introdus autobuze si tramvaie electrice noi iar autoritatile sustin ca parcul auto a fost modernizat in mare parte. Prin finantari europene s-a reusit achizitia autovehiculelor destinate transportului public.
Grație fondurilor europene, Municipiul Iași va beneficia de 76 de mijloace de transport electrice, în valoare totală de aproximativ 462 de milioane de lei, respectiv circa 94 de milioane de euro.
Cristian Stoica, directorul CTP Iași
„Avem 28 de tramvaie noi, comparativ cu parcul vechi, care este în jur de 100. Iarăși, în ceea ce privește transportul electric global, avem, pe lângă aceste 128 de tramvaie, avem încă 20 de autobuze electrice de 12 metri, care circulă îm municipiul Iași în acest moment.”
In municipiul Iasi au fost introduse autobuzele electrice, iar până în prezent, sunt scoase pe trasee 20 de astfel de autovehicule.
Cristian Stoica, directorul CTP Iași
„Până acum s-au comportat foarte bine, având o autonomie de cel puțin 100km pe zi, cu tot cu aglomerație, pentru că le-am folosit și la orele de vârf, astfel încât spunem că în acest moment, suntem mulțumiți de aceste autobuze electrice. Noi încărcăm în fiecare noapte autobuzele astfel incat sa poata face un schimb.”
În curând, pe străzile Iaşului vor circula încă 25 de autobuze electrice şi încă 22 de tramvaie noi, în urma unei investiţii importante de care va beneficia capitala Moldovei.