Condiții mai aspre pentru intrarea în Grecia: PLF și test negativ

grecia

Conform informațiilor comunicate de autoritățile elene, pentru a intra în Grecia, toți cetățenii români trebuie să prezinte în mod obligatoriu următoarele:

  1. formularul de localizare a pasagerilor (PLF – Passenger Locator Form: https://travel.gov.gr/#/user/logincompletat cu cel puțin 24 de ore anterior intrării pe teritoriul Greciei – acest formular este obligatoriu pentru intrarea pe teritoriul Greciei, indiferent de calea de acces (aeriană, rutieră, maritimă). După completarea datelor din formular, călătorii vor primi un e-mail de confirmare. În ziua intrării în Grecia, călătorii vor primi, prin e-mail, Formularul PLF cu un cod unic (QR), care trebuie prezentat autorităților elene.
  2. unul dintre următoarele documente referitoare la COVID-19 (nu se aplică copiilor cu vârsta sub   5 ani):
  • rezultatul negativ al unui test PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior intrării pe teritoriul Greciei, 

SAU 

  • rezultatul unui test rapid antigen negativ care să fi fost recoltat cu maximum 24 de ore anterior intrării în Grecia. Documentul care atestă rezultatul negativ poate fi emis sau tradus într-una din limbile greacă, engleză, spaniolă, italiană, germană, franceză sau rusă.

suplimentar

  • un document eliberat de un laborator autorizat sau un certificat medical care să ateste că persoana în cauză a fost diagnosticată cu COVID-19 într-un interval cuprins între 30 și 90 de zile anterior datei sosirii în Grecia. Documentul poate fi emis sau tradus într-una din limbile greacă, engleză, spaniolă, italiană, germană, franceză sau rusă.
  • certificatul european digital COVID-19, în format tipărit sau digital.

Autoritățile elene pot efectua teste rapide, algoritmic, la punctele de control a trecerii frontierei. Fiind vorba de o testare rapidă, călătorul așteaptă pe loc, la frontieră, rezultatul testului.