Comsia Europeană a aprobat pachetul de sancțiuni pentru Rusia

274302955_332251088946321_7215214104572047430_n (1)

Astăzi, liderii europeni au aprobat pachetul de sancțiuni, bazat pe 5 piloni, prin care vor trage Kremlinul la răspundere, a anunțat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

„Dar astăzi vreau să vă spun un lucru: Uniunea Europeană este unită. În această seară, liderii europeni au condamnat în mod unanim atacurile atroce și neprovocate. Este momentul să reacționăm pe măsura situației. Prin intermediul pachetului de sancțiuni masive și direcționate pe care liderii europeni l-au aprobat în această seară, vom trage Kremlinul la răspundere. Sancțiunile vor avea un impact mai puternic ca niciodată asupra economiei și a elitei politice din Rusia și se bazează pe cinci piloni: primul este sectorul financiar, al doilea, sectorul energetic, al treilea este sectorul transporturilor, al patrulea, controlul și interzicerea finanțării exporturilor și, în fine, al cincilea este politica în domeniul vizelor”, a declarat Ursula von der Leyen.

1.Vor fi aplicate sancțiuni financiare care blochează accesul Rusiei la cele mai importante piețe de capital. Vizăm în prezent 70 % din piața bancară rusă, dar și principalele întreprinderi deținute de stat, inclusiv în domeniul apărării. Aceste sancțiuni vor majora costurile îndatorării pentru Rusia, vor duce la creșterea inflației și vor eroda treptat baza sa industrială

2. A doua sancțiune vizează sectorul energetic, un domeniu economic esențial care aduce beneficii în special statului rus. Interdicția noastră la export va afecta sectorul petrolier, împiedicând Rusia să își modernizeze rafinăriile petroliere.

3. Se interzice integral vânzarea de aeronave, piese de schimb și echipamente către companiile aeriene ruse. Acest lucru va slăbi acest sector esențial al economiei Rusiei și conectivitatea țării. Trei sferturi din aeronavele care alcătuiesc flota aeriană comercială actuală a Rusiei au fost construite în Uniunea Europeană, SUA și Canada și prin urmare, Rusia depinde în mare măsură de ele.

4. Limitarea accesului Rusiei la tehnologii esențiale, împedicând astfel accesul Rusiei la tehnologii importante de care are nevoie pentru a construi un viitor prosper, cum ar fi semiconductorii sau tehnologiile de vârf.

5. Diplomații și grupurile asociate, precum și oamenii de afaceri nu vor mai avea acces privilegiat în Uniunea Europeană.