Comisiile juridice din Parlament – aviz favorabil pentru Fábián Gyula în funcţia de Avocat al Poporului

fabian-gyula-avocatul-poporului

Comisiile juridice ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au dat, miercuri, cu majoritate de voturi, aviz favorabil pentru ca Fábián Gyula să ocupe funcţia de Avocatul Poporului. Acesta este susținut de UDMR şi PNL.

Desemnarea Avocatului Poporului urmează să fie făcută în plenul reunit al Parlamentului, cel mai probabil luni. Fábián Gyula a este singurul care şi-a depus candidatura pentru această funcţie.

Cine este Fábián Gyula

Fábián Gyula este absolvent al Facultăţii de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi predă în cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii. Acesta are o experiență de peste 20 de ani în procuratură, lucrând la Parchetele de pe lângă Judecătoriile Târgu-Secuiesc, Turda, Cluj-Napoca și Tribunalul Cluj. Gyula a activat în ultimii ani ca procuror anchetator în cadrul Parchetului de lângă Curtea de Apel Cluj. Anul trecut a fost numit în funcția de procuror general adjunct, însă în luna decembrie a ieșit din magistratură prin pensionare.

Funcția este vacantă după ce Parlamentul a revocat-o pe Renate Weber.