Comisia Europeană va contribui cu 28 miliarde euro pentru accelerarea comercializării noilor tehnologii energetice nepoluante

ursula

Comisia Europeană va sprijini cu 28 miliarde euro accelerarea comercializării de noi tehnologii energetice nepoluante până în 2027, a anunțat președinta CE, Ursula von der Leyer.

„Cercetarea și inovarea vor conduce tranziția către energia curată, care este mai necesară ca niciodată. Comisia Europeană va contribui cu peste 28 de miliarde de euro până în 2027 pentru a promova inovarea și implementarea energiei nepoluante, în special în sectoarele care sunt dificil de redus. Programele noastre europene sunt pregătite pentru acest lucru. În plus, împreună cu statele membre ale UE, ne așteptăm ca Team Europe să aibă o contribuție importantă la accelerarea comercializării de noi tehnologii energetice curate”, a declarat Ursula von der Leyer, în cadrul Forumului global de acțiune privind energia curată.

Un exemplu este prima oțelărie cu hidrogen „curat” din lume, coordonată de proiectul Hybrit, care va înlocui furnalele pe cărbune cu tehnologia de reducere directă bazată pe hidrogen. Proiectul a primit finanțare în cadrul primei cereri de propuneri de proiecte de anvergură din cadrul Fondului pentru inovare.