Comisia Europeană evaluează măsurile României pentru reducerea deficitului bugetar
Comisia Europeană analizează, până la sfârşitul lunii noiembrie, măsurile luate de guvernul de la Bucureşti pentru reducerea deficitului bugetar, iar dacă evaluarea va fi pozitivă, România va evita suspendarea unor fonduri europene.
Comisia Europeană analizează, până la sfârşitul lunii noiembrie, măsurile luate de guvernul de la Bucureşti pentru reducerea deficitului bugetar, iar dacă evaluarea va fi pozitivă, România va evita suspendarea unor fonduri europene, a declarat comisarul pentru economie Valdis Dombrovskis, după întâlnirea cu premierul Ilie Bolojan de la Palatul Victoria. Responsabilul european a precizat că măsurile trebuie să ducă la atingerea ţintei de deficit de 8,4% la final de an, prag pe care România este angajată să-l atingă, spunea şeful executivului român.
Ilie Bolojan: L-am asigurat pe comisarul Dombrovskis că rămânem angajaţi în continuarea implementării măsurilor care să ne asigure un proces de redresare economică sustenabilă. Ne-am propus anul acesta o ţintă de deficit de 8,4%, şi în următoarele două luni, dacă vom menţine controlul bugetar corect şi vom avea o disciplină financiară, ne propunem să atingem această ţintă. Ne propunem să luăm măsuri, în cursul lunii noiembrie, pentru reducerea cheltuielilor, pentru încasarea veniturilor şi pentru prioritizarea şi eşalonarea investiţiilor din bugetele naţionale, în aşa fel încât să găsim o formă de echilibru.
