Comisia Europeană autorizează o a doua insectă ca ingredient alimentar pentru piaţa UE

aliment

Comisia Europeană a autorizat astăzi introducerea pe piaţă a unei a doua insecte, Locusta migratoria (lăcusta călătoare), ca aliment nou.

Produsul va fi disponibil sub formă congelată, uscată şi de pudră şi este destinat comercializării ca gustare sau ca ingredient alimentar într-o serie de produse alimentare. Această autorizaţie vine în urma unei evaluări ştiinţifice riguroase efectuate de EFSA, care a concluzionat că lăcusta migratoare este sigură pentru utilizările prezentate de societatea solicitantă.

Produsele care vor conţine acest aliment nou vor fi etichetate pentru a informa consumatorii cu privire la potenţialele reacţii alergice. Această autorizare din partea Comisiei este rezultatul unui vot pozitiv, în luna septembrie, din partea statelor membre în care a fost depusă cererea.
În luna iunie a acestui an a fost autorizată prima insectă ca aliment nou: viermele galben uscat.

În diverse studii, Organizaţia ONU pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) a identificat insectele ca fiind o sursă de hrană foarte nutritivă şi sănătoasă, cu un conţinut ridicat de grăsimi, proteine, vitamine, fibre şi minerale. Insectele, care sunt consumate zilnic de milioane de oameni de pe planetă, au fost identificate în cadrul strategiei „De la fermă la consumator” ca sursă alternativă de proteine care ar putea facilita trecerea la un sistem alimentar mai durabil.