Comisia Europeană a aprobat PNRR-ul României, în valoare de 29,2 miliarde de euro, pentru investiții și reforme

pnrr

Comisia Europeană a adoptat astăzi o evaluare pozitivă a Planului de redresare și reziliență al României, care va putea primi, astfel, din partea UE granturi în valoare de 14,2 miliarde EUR și împrumuturi în valoare de 14,9 miliarde EUR în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență (MRR).

Planul României a primit 10 calificative A din 11, cu un singur calificativ B pentru capitolul de „costing”, așa cum au avut și celelalte 19 planuri aprobate până în prezent.

Această finanțare va sprijini implementarea măsurilor esențiale în materie de investiții și reforme cuprinse în Planul de redresare și reziliență al României și va contribui în mod crucial la ieșirea României mai puternică din pandemia de COVID-19.

Comisia a constatat că planul României alocă 41 % din suma totală măsurilor de sprijinire a tranziției verzi. Printre aceste măsuri se numără și eliminarea treptată a producției de energie electrică pe bază de cărbune și lignit până în 2032. Reformele care promovează transportul sustenabil includ decarbonizarea transportului rutier, impozitarea ecologică, stimulente pentru vehiculele cu emisii zero și transferul modal către transportul feroviar și transportul pe apă. Planul pune, de asemenea, un accent puternic pe îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor private și publice.

Comisia a constatat că planul României alocă 21 % din suma totală unor măsuri de sprijinire a tranziției digitale. Printre acestea se numără măsuri de digitalizare a administrației publice și a întreprinderilor, de îmbunătățire a conectivității, a securității cibernetice și a competențelor digitale și de dezvoltare a unui sistem integrat de e-sănătate și telemedicină.

Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene: „Sunt încântată să anunț aprobarea de către Comisia Europeană a Planului de redresare și reziliență al României, în valoare de 29,2 miliarde EUR. Fiind axate pe asigurarea tranziției verzi și a tranziției digitale și mergând de la îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor până la îmbunătățirea conectivității și a competențelor digitale, măsurile prevăzute în plan au potențialul să producă o transformare autentică. Vă vom fi alături în anii următori pentru a ne asigura că investițiile și reformele ambițioase prevăzute în plan sunt implementate integral.”