Comisarul european Ylva Johansson vizitează România

Official portrait of Ylva Johansson, European Commissioner

Ylva Johansson

Comisarul european Ylva JOHANSSON, responsabil pentru afaceri interne, va efectua o vizită la Suceava și la Bucureşti în data de 28 februarie 2022.

Înaltul oficial european se va întâlni cu dl. Klaus IOHANNIS, președintele României, cu dl. Nicolae CIUCĂ, prim-ministrul României, și cu dl. Lucian BODE, ministrul afacerilor interne. La Suceava, comisarul european va vizita tabăra mobilă de asistență umanitară din zona PTF Siret și va susține declarații de presă la Punctul de Trecere a Frontierei Siret. La București, înaltul oficial va efectua inclusiv o vizită la Centrul Operațional de Coordonare al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, urmată de o conferință de presă.

În cadrul vizitei sale, comisarul va participa și la o masă rotundă cu reprezentanți ai societății civile. Vizita se va concentra pe situația de la granița cu Ucraina.

Agenda vizitei cuprinde:

Luni, 28 februarie 2022

Suceava

09:00 – 09:30 – Vizită la tabăra mobilă de asistență umanitară din zona PTF Siret

10:00 – 10:20 – Declarații de presă ale comisarului european Ylva JOHANSSON, la Punctul de Trecere a Frontierei Siret.

Pentru participarea la declarațiile de presă de la ora 10:00, jurnaliștii sunt rugați să confirme prezența la adresa de email Ioana.MARCHIS@ec.europa.eu  si Alexandru.OANCEA@ec.europa.eu

București

12:45 – 13:15 – Întâlnire cu dl. Lucian BODE, ministrul afacerilor interne

13:15 – 13: 35 – Vizită la Centrul Operațional de Coordonare al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră

13:40 – 14:05 – Conferință de presă a comisarului european Ylva JOHANSSON la Centrul Operațional de Coordonare al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră

Pentru participarea la conferința de presă de la ora 13:40, jurnaliștii sunt rugați să confirme prezența la adresa de email comunicare@mai.gov.ro.

15:45 – 16:30 – Întâlnire cu dl. Nicolae CIUCĂ, prim-ministrul României

17:00 – 17: 30 – Întâlnire cu dl. Klaus IOHANNIS, președintele României