Comisar sef IGPR trimis in judecata de DNA

DNA

DNA l-a trimis in judecata pe Marius Moise, in prezent comisar sef in cadrul IGPR pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată (două acte materiale), folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, favorizarea făptuitorului.

În perioada octombrie 2018 – iunie 2019, inculpatul Moise Marius Eduard, în calitate de ofițer de poliție judiciară din cadrul D.N.A, i-ar fi pretins unui funcționar din administrația publică locală foloase necuvenite pentru un om de afaceri, constând în obținerea, de către acesta din urmă, a două contracte pentru firma sa (din derularea cărora a fost obținută suma totală de 2.158.262 lei).

În schimbul acestui „ajutor”, ofițerul de poliție judiciară ar fi promis și ar fi asigurat funcționarului acces la informații nedestinate publicității, respectiv date cu privire la activitățile de urmărire penală derulate într-un dosar al D.N.A. (momentele în care se realizau audieri de persoane, ridicări de documente etc.). În perioada 2018 – 2020, inculpatul Moise Marius Eduard a utilizat un autoturism de lux (Mercedes GLE 450/4MATIC AMG) înregistrat pe numele firmei în interesul căreia ar fi acționat. În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.