Comisar șef de poliție din cadrul Brigăzii Rutiere Bucureşti şi un avocat, trimiși în judecată de DNA

DNA

În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 864/VIII/3 din 5 octombrie 2022, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpaților:

Stoica Ion – Joe, comisar șef de poliție și fost șef al Biroului Accidente Rutiere Soldate cu Victime din cadrul Brigăzii Rutiere București, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de trafic de influență;

Avocat în cadrul Baroului București, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de complicitate la trafic de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

În perioada ianuarie – 21 septembrie 2022, inculpatul Stoica Ion – Joe, în calitatea menționată mai sus, beneficiind de ajutorul celuilalt inculpat, ar fi pretins și ar fi primit 3.000 de euro de la o persoană cercetată pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice, având o alcoolemie peste limita legală.
În schimbul banilor, ofițerul de poliție ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra unor colegi de serviciu și ar fi promis că îi va determina să propună o soluție de clasare față de persoana cercetată.
În același context, inculpatul Stoica Ion – Joe i-ar fi pus la dispoziție persoanei respective „o rețetă” ce cuprindea aspectele pe care aceasta trebuia să le declare, astfel încât, la efectuarea unei recalculări a alcoolemiei, rezultatul să fie unul inferior limitei care atrage răspunderea penală (adică sub 0,80 ‰).

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel București cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.