Comercianții de pe litoralul bulgăresc se plâng că turiștii români sunt săraci: „Nu cumpără nimic”

bulgaria

Comercianții din stațiunile de pe litoralul bulgăresc sunt nemulțumiți de absența turiștilor bogați din Rusia, Marea Britanie, Franța, țările scandinave și alte țări occidentale. „În locul lor au venit românii, care nu cumpără nimic”.

„Situația este foarte proastă, în mod special pentru magazinul meu. Eu vând încălțăminte produsă special pentru turiștii ruși, dar aceștia lipsesc. În locul lor au venit românii, care nu cumpără nimic. Există și tineri care nu fac deloc cumpărături, merg doar prin localuri”, s-a plâns un comerciant din Sunny Beach pentru postul public de radio de la Sofia

„Există turiști, dar nu au mulți bani. Comerțul nu merge bine. Nu știm cum ne vom plăti chiriile și costurile de cazare”, a spus un alt vânzător.

În afară de români, stațiunea este plină de polonezi, ucraineni și moldoveni. Și, desigur, bulgari. Este de remarcat și prezența puternică a turiștilor rromi – în principal cei care lucrează în străinătate și s-au întors în Bulgaria pentru vacanța de vară.

Spre deosebire de anul trecut, hotelurile din cea mai mare stațiune din partea de sud a litoralului Mării Negre sunt 100% pline. Hotelierii sunt însă nemulțumiți de invazia mașinilor. Fiecare parchează pe unde găsește – în parcuri, pe alei, în parcări neamenajate. Există locuri libere numai în zonele cu plată.

Peste 2,5 milioane de turiști au ales să își petreacă vacanța în Bulgaria de la începutul sezonului estival, conform datelor oferite de Sistemului de Informații Turistice. Cea mai mare parte dintre aceștia sunt cetățeni bulgari – aproape 1.700.000.

Turiștii străini de pe litoralul bulgăresc al Mării Negre sunt aproape 890.000, cei mai mulți fiind din România, Polonia, Republica Cehă, Germania și Ucraina.

Sursa: Antena3