Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași reorganizează specializările pentru elevii de clasa a IX-a
Liceele pedagogice își reorganizează specializările începând cu anul școlar 2026-2027, pentru a pune un accent mai mare pe educația timpurie.
Elevii care aleg această filieră vor urma trasee separate: unul pentru educatori de creșe și grădinițe și altul pentru viitorii învățători din ciclul primar.Pe de altă parte, Colegiul Pedagogic ”Vasile Lupu” din Iași va organiza, în anul școlar următor, cinci clase de a IX-a. Două dintre acestea vor fi pentru specializarea destinată viitorilor educatori pentru creșe și grădinițe, iar alte trei clase vor fi alocate pentru formarea viitorilor învățători.
Elevii care doresc să urmeze Colegiul Pedagogic ”Vasile Lupu” din Iași vor trebui să susțină, înainte de Evaluarea Națională, probe de aptitudini organizate în perioada 18-22 mai, a mai spus directorul adjunct al instituției, Adriana Robu:
Adriana Robu: Ca și până acum avem aceleași probe de aptitudini. Sunt probe la dicție în limba română. Este un interviu, de fapt, în limba română în care elevii vor putea recita o poezie sau vor citi un text și vor vorbi despre motivația de a veni la Colegiul Pedagogic. O altă probă este cea dedicată aptitudinilor la desen, educație plastică, unde vor avea de desenat o natură statică, urmează apoi proba la muzică și educație fizică.