Colegiul Medicilor vine cu propuneri pentru schimbarea legii malpraxisului. ”Cu toții am căzut de acord că pacientul trebuie să primească o compensație financiară, o compensație corectă și într-un timp rezonabil”

medic-spital-e1614091051634-640x400 (1)

O nouă lege în domeniul malpraxisului este necesară pentru a intra în atenţia Parlamentului. Aceasta este concluzia desprinsă din dezbaterea de joi de la Iaşi iniţiată de Colegiul Medicilor din România, relatează Agenția de presă Rador.

Este a cincea astfel de întâlnire care are loc pe acest subiect.

Președintele Colegiului Medicilor din România, Daniel Coriu, a arătat că actualul sistem este nesatisfăcător, despăgubirile sunt dificil de accesat, iar răspunderea medicilor nu este clarificată.

Daniel Coriu a mai spus că în viitoarea lege sunt prevăzute modalitățile prin care pacienții pot fi despăgubiți și, în cazul unui malpraxis dovedit, sunt identificate căile de tragere la răspundere a doctorilor.

„Cu toții am căzut de acord că pacientul trebuie să primească o compensație financiară, o compensație corectă și într-un timp rezonabil, lucru care în ziua de astazi nu se întâmplă. Adică actuala lege a malpraxisului nu satisface această necesitate de bază a noastră, a tuturor. Nici pacientul nu e satisfăcut, pentru că nu-și primește această compensație financiară, nici medicul nu e satisfăcut. Și noi deci trebuie să facem o schimbare radicală în mecanismul civil de responsabilizare a actului medical și o putem face. Avem câteva propuneri legislative cu care vom merge în Parlament și atunci trebuie să identificăm greșeala și s-o corectăm. Asta e cel mai important”, susține Daniel Coriu.