Coincidenta bizara. A doua masina de lux Tesla, furata tot din Norvegia gasita la Iasi

tesla

Politistii de frontiera au confiscat doua masini de lux Tesla, la o diferenta de 2 saptamani, ambii fiind cautate de autoritatile norvegiene.

Vineri dupa amiaza, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Prevenirea şi Combaterea Migraţiei Ilegale şi a Infracţionalităţii Transfrontaliere – I.T.P.F. Iaşi au observat, pe comunicaţia Vaslui-Iaşi, un autoturism marca TESLA, condus de un cetățean român, în vârstă de 38 de ani.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că autoturismul figurează ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Norvegia, din data de 09 ianuarie.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a achiziţionat autoturismul în luna martie a anului 2019 din Norvegia, prin intermediul unui cetăţean român, şi nu știa că acesta ar fi fost căutat de autorităţi.

În cauză, mașina în valoare de aproximativ 255.000 de lei a fost indisponibilizată la sediul instituției, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun.

La mijlocul lunii ianuarie, Politistii de frontiera au confiscat o alta masina de lux Tesla, dupa ce au cautat-o in baza internationala de date. Autoturismul a fost dat in consens in vamile din Europa inca din luna octombrie a anului trecut. Masina a fost depistata pe strazile din Iasi, avea numere de inmatriculare norvegiene si era condusa de un barbat in varsta de 40 de ani din Iasi. In fata politistilor de frontiera, soferul a declarat ca nu stia ca autoturismul era data in consens la vama.