Cod portocaliu de vânt în 11 județe din țară

ireland-ge90926f96_1280-640x400

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o atenţionare Cod portocaliu de intensificări puternice ale vântului pentru zone din 11 judeţe, respectiv un Cod galben de vânt şi cantităţi importante de precipitaţii, ce vizează opt judeţe.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 18 ianuarie, ora 23:00 – 19 ianuarie, ora 18:00, va fi Cod portocaliu de vânt la altitudini de peste 1.800 de metri în Carpaţii Meridionali. Astfel, în zonele vizate vor fi intensificări puternice ale vântului, cu rafale de peste 100 – 110 km/h şi va fi viscol, iar vizibilitatea redusă.

În zilele următoare, vântul va continua să aibă unele intensificări la munte şi în sud-est, iar în majoritatea regiunilor temporar vor fi precipitaţii local însemnate cantitativ. Totodată, în zona montană, treptat, vor predomina ninsorile, în rest fiind semnalate precipitaţii mixte.

Judeţele vizate de atenţionarea Cod portocaliu sunt: Braşov, Prahova, Argeş, Dâmboviţa, Sibiu, Vâlcea, Alba, Hunedoara, Caraş-Severin, Gorj şi Vâlcea.

De asemenea, în intervalul 18 ianuarie, ora 14:00 – 19 ianuarie, ora 18:00, va fi în vigoare un Cod galben în zona montană şi submontană a judeţelor Mehedinţi, Gorj, Vâlcea şi Argeş. Temporar, va ploua, iar la altitudini de peste 1.500 de metri vor fi precipitaţii mixte şi se vor acumula cantităţi de precipitaţii în general de 25 – 40 l/mp.

La altitudini de peste 1.800 de metri în Carpaţii Meridionali şi în Munţii Apuseni, temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de peste 80 – 90 km/h şi va fi viscol.

În Dobrogea, local şi temporar, vântul va continua să prezinte intensificări, cu viteze în general de 55 – 65 km/h.

ANM precizează că intensificări ale vântului vor fi pentru perioade mai scurte de timp şi în restul zonei montane, precum şi în vestul ţării.