Cod galben de vânt puternic în patru judete din regiunea Moldovei, până vineri dimineaţă. La altitudini mari va ninge viscolit

Meteorologii au emis o avertizare de cod galben de vânt puternic pentru judetele Suceava, Neamt, Bacau si Vrancea, până vineri dimineaţă. La altitudini mari va ninge viscolit, iar vântul va avea intensificări, cu viteze de 60…80 km/h, iar pe creste (în general la altitudini de peste 1700 m), rafalele vor depăşi 90…100 km/h şi va fi viscol.

Potrivit ANM, până vineri, la ora 10.00, în Carpaţii Orientali şi Occidentali, precum şi în vestul Carpaţilor Meridionali, vântul va avea intensificări, cu viteze de 60…80 km/h, iar pe creste (în general la altitudini de peste 1700 m), rafalele vor depăşi 90…100 km/h şi va fi viscol.

”Intensificări ale vântului, cu viteze de 45…55 km/h, se vor semnala local şi în restul teritoriului”, a transmis ANM.

De asemenea, până joi seară, la ora 22.00, este cod galben de precipitaţii moderate cantitativ în Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali şi în nordul Carpaţilor Orientali.

”Temporar vor fi precipitaţii moderate cantitativ, predominant sub formă de ploaie, iar la altitudini de peste 1700 m şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, cu depunere de strat nou de zăpadă”, a mai transmis ANM.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *