Cod Galben de ploi în mai multe județe din Moldova

harta

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și ploi însemnate cantitativ, valabil până mâine la ora 22:00.

În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Oltenia, Transilvania, Maramureș, Muntenia, Dobrogea și la munte, cea mai mare parte a Moldovei și local în Crișana și Banat. Vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.