CNSU a actualizat lista țărilor cu risc epidemiologic. Cetățenii din sudul Africii nu mai pot intra în România

aeroport-muncitori-sezonieri-henri-coanda-640x400

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a trecut Botswana, Eswatini, Lesotho, Mozambic, Namibia, Malawi, Africa de Sud și Zimbabwe în zona roșie, ca urmare a infectărilor cu varianta Omicron a coronaviruslui din aceste țări.

Totodată pentru românii și cetățenii din țările Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European sau Confederația
Elvețiană care sosesc din sudul Africii în România vor fi plasați în carantină pentru 14 zile:

a) la domiciliu sau la locația declarată, dacă există posibilitatea delimitării față de
ceilalți membrii ai familiei sau față de cei cu care locuiesc;
b) în spații special destinate, puse la dispoziție de autoritățile administrației publice
locale, conform prevederilor legale în vigoare.

La intrarea în țară se impune testrea RT-PCR, precum și în a 8-a zi de la sosire, iar în cazul unui rezultat negativ acestea pot ieși din carantină începând cu ziua a 10-a.

Cetățenilor stăini și apatrizilorilor care sosesc din aceste țări li se interzice accesul pe teritoriul României.