CNAIR a desemnat câștigătorul contractelor pentru construcția tronsoanelor 2 și 3 ale autostrăzii Buzău – Focșani

308116362_10225781698522324_6874137326483188033_n

Azi, după finalizarea procesului de evaluare a ofertelor, pentru Tronsonul 2 (km 4+600 – km 35+400) Vadu Pașii – Râmnicu Sărat și pentru Tronsonul 3 (km 35+400 – km 71+500) Râmnicu Sărat – Mândrești Munteni din autostrada Buzău – Focșani, CNAIR a comunicat rezultatul procedurilor de atribuire a celor 2 contracte de execuție lucrări.

Ofertantul desemnat câștigător în cadrul ambelor loturi este ASOCIEREA SC SA & PE CONSTRUCT SRL – S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L. – S.C. INTERTRANSCOM IMPEX S.R.L.

· Pentru Tronsonul 2, cu preţul de 1.317.073.556,06 Lei fără T.V.A.

· Pentru Tronsonul 3, cu preţul de 1.469.390.182,97 Lei fără T.V.A.

Durata de execuție a contractelor este de 26 de luni, iar perioada de garanție a lucrărilor este de 10 ani.

Finanțarea acestor obiective este asigurată prin PNRR.

Menționăm că pe aceaste secțiuni de autostradă vor fi realizate și o serie de lucrări de artă, respectiv:

– pentru Tronsonul 2, 12 poduri dintre care, Podul peste Râmnicul Sărat și DN22 este de o complexitate tehnică ridicată, având lungimea de 791 m.

– pentru Tronson 3, 18 poduri și un pasaj, din care Podul peste DJ 205R și pârâul Ramna este de o complexitate tehnică ridicată, având lungimea de 380 m.

Autostrada Buzău – Focșani face parte din Coridorul 3 – București – Regiunea NE (Moldova) (OR3) și reprezintă o prioritate absolută la nivel național, conform analizei din Modelul Național de Transport, dezvoltarea infrastructurii rutiere prin construcția unei autostrăzi în lungul acestui coridor va conduce la creșterea traficului rutier prin generarea de noi călătorii și atragerea de noi investiții în ariile urbane. Coridorul facilitează accesul în zona turistică Neamț sau nordul Moldovei.

Semnarea contractelor de achiziție publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații si respectiv după soluționarea contestaților/ plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire.