CJ Suceava solicita sprijin Guvernului pentru incalzirea locuintelor din Radauti

Primăria_din_Rădăuţi

Președintele Consiliului Judetean Suceava, Gheorghe Flutur a solicitat Guvernului României printr-o scrisoare acordarea de sprijin de urgență Primăriei Rădăuți pentru încălzirea locuințelor.

„Din câte știu, în ședința de Guvern de astăzi este luat în calcul un sprijin de 5,5 milioane de lei pentru a acoperi restanțele pe care le înregistrează Primăria municipiului Rădăuți, prin Servicii Comunale SA Rădăuți, către furnizorul de gaz metan”, a precizat acesta.

Reamintim că, Primăria Rădăuți a avut o datorie istorică de peste 4 milioane de euro către diverși furnizori.

„Anul trecut, tot la solicitarea noastră, Guvernul a acordat 6 milioane de lei astfel ca, odată cu banii care se alocă astăzi, Primăria Rădăuți poate închide toate datoriile istorice. De asemenea, am solicitat primarului de Rădăuți să își întocmească un grafic în ceea ce privește plățile pentru ca după alocarea acestor resurse nu mai este nici un motiv de sincopă în ceea ce privește plățile la furnizorul de gaz metan”, a mai spus Gheorghe Flutur.

În același timp, Guvernul va aloca ajutoare de încălzire primăriei municipiului Suceava și primăriei din Vatra Dornei.