CJ Harghita cere ICCJ redeschiderea dosarului Chile Bicazului
Consiliul Judeţean Harghita se adresează Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cazul statutului administrativ al Cheilor Bicazului, solicitând reluarea procesului privind graniţa dintre judeţele Harghita şi Neamţ, o dispută care durează de ani de zile – a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presa, preşedintele Consiliului Judeţean, Csaba Borboly.
Potrivit portalului de ştiri Székelyhon, avocaţii Consiliului Judeţean Harghita vor depune o cerere extraordinară de revizuire la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), deoarece consideră că motivarea sentinţei definitive pronunţate în urmă cu o lună conţine o contradicţie.
La începutul lunii octombrie, Curtea de Apel Târgu-Mureş a respins recursul Consiliului Judeţean Harghita în litigiul de graniţă între judeţul din Ţinutul Secuiesc şi cel din Moldova, confirmând o sentinţă anterioară pronunţată în primă instanţă a Tribunalului Judeţean Harghita, potrivit căreia una dintre cele mai importante atracţii naturale din Transilvania, Cheile Bicazului aparţine din punct de vedere administrativ judeţului Neamţ.
A fost a doua când Consiliul Judeţean Harghita a încercat să obţină în instanţă modificarea graniţei dintre judeţele Harghita şi Neamţ. Procesul anterior a durat mai bine de zece ani, sentinţa definitivă fiind pronunţată în favoarea judeţului din Moldova.
În cel de-al doilea proces, intentat în 2022, Consiliul Judeţean Harghita a cerut instanţei să anuleze procesul verbal din 1998, care a stabilit limitele administrative ale municipiului Gheorgheni (judeţul Harghita) şi ale comunei Bicazu Ardelean (judeţul Neamţ), dat fiind că din comisia de delimitare nu au făcut parte reprezentanţi ai celor două consilii judeţene, cu toate că limitele în cauză sunt şi limite de judeţ.
Potrivit portalului Székelyhon, Csaba Borboly a declarat în cadrul conferinţei de presă că reprezentanţii Gheorgheniului au fost induşi în eroare la semnarea procesului verbal, liderii lor nu au ştiut ce semnează atunci când au oficializat că zona de 700 de hectare a Cheilor Bicazului aparţine administrativ comunei Bicazu Ardelean şi judeţului Neamţ. Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean, procedura a fost iniţiată de autorităţile comuniste printr-un simplu ordin la mijlocul anilor 1980.
Csaba Borboly a amintit că municipiul Gheorgheni a cerut în 2010 anularea în instanţă a procesului verbal, la acel proces alăturându-se şi Consiliul Judeţean Harghita. Tribunalul Judeţean Prahova a acceptat argumentele judeţului din Ţinutul Secuiesc în hotărârea sa din 2019, dar Curtea de Apel Ploieşti a exclus din cauză Consiliul Judeţean Harghita şi a respins acţiunea în a doua instanţă.
În noul proces, început în 2022, autorităţile din Harghita au adus ca argument şi faptul că graniţa stabilită în procesul verbal nu corespunde cu cea stabilită în legea din 1968 privind organizarea administrativă a României.
Cheile Bicazului, unul dintre cele mai spectaculoase zone din Ţinutul Secuiesc, este un defileu de origine tectonică în Munţii Hăşmaş. Declarate arie protejată în 1971, astăzi fac parte din Parcul Naţional Cheile Bicazului – Hăsmaş, singurul parc naţional din Ţinutul Secuiesc. O mică parte a defileului se află în judeţului Neamţ, iar cea mai mare parte în judeţul Harghita. În această zonă se găsesc numeroase atracţii naturale, printre care Lacul Roşu, Hămaşu Mare şi Piatra Singuratică.