Civilii din Mariupol nu au putut fi evacuați. Rușii nu au oprit atacurile

mariupol

A doua încercare de a evacua civilii din Mariupol a eșuat, anunță Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (ICRC). În intervalul 10:00 – 21:00 focul ar fi trebuit să înceteze, dar trupele ruse au continuat atacurile.

Orașul portuar are aproximativ 200.000 de oameni, din care doar 300 de persoane au reușit să plece.

“Oamenii trăiesc în teroare în Mariupol, disperaţi să fie în siguranţă. Tentativa de astăzi de începere a evacuării a aproximativ 200.000 de oameni a eşuat. Tentativele ratate subliniază amsenţa unei înţelegeri detaliate şi funcţionale între părţile implicate în conflict. Oamenii din Mariupol şi din alte locuri din Ucraina trăiesc în situaţii disperate. Ei trebuie să fie protejaţi tot timpul. Ei nu sunt o ţintă. Oamenii au nevoie urgent de apă, mâncare, adăpost. Lucruri de bază în viaţă. Avem nevoie de garanţii de siguranţă pentru a putea să le aducem ajutoare, a precizat ICRC pe Twitter.

Și ieri urma stabilirea unui cordon umanitar pentru a părăsi orașul Mariupol, dar armistițiul nu a fost respectat.