Ciclonul format în Marea Neagră continuă să facă prăpăd

ciclon

Ciclonul format deasupra Mării Negre a ajuns prima oară marți în zona României și continuă să afecteze mai multe regiuni din țară.  Astfel, ciclonul va rămâne deasupra bazinului vestic al Mării Negre, în imediată apropiere a Litoralului românesc. 

Gabriel Băncilă, Director meteorologie operațională la ANM: „Ciclonul este deja de trei zile în zonă: ploile intense de marți s-au datorat acestui ciclon care a ajuns în bazinul vestic al Mării Negre venind din Marea Mediterană, apoi s-a îndepărtat puțin de țara noastră, astfel că miercuri și joi au fost mai puține ploi, iar din noaptea de joi s-a reîntors către România, în loc să se ducă spre Georgia”.

Potrivit acestuia, în țară va continua să plouă cu intensitate mare până în noaptea de sâmbătă spre duminică, însă influențele ciclonului se vor mai menține până la 36 de ore. 

Gabriel Băncilă: „Această persistență va dura până în noaptea de sâmbătă spre duminică și în tot acest interval vor fi perioade în care va ploua cu o intensitate mai mare, altele în care va apărea și soarele și altele cu ploi ușoare, dar influențele lui se vor resimți 24-36 de ore de acum încolo”. 

Ciclonul a lovit puternic mai multe zone din Crimeea. În mediul online au apărut mai multe videoclipuri cu dezastrele provocate de ciclonul format deasupra Mării Negre. În ultimul videoclip postat pe rețelele de socializare, în care se arată dezastrele ciclonului, filmat în Yalta – Crimeea, se observă cum apele iau la vale mașinile din stradă.