Chefi bucatari gatesc la Iasi pentru refugiati

bucatari

Zilnic, tot mai multi refugiati ajung la Iasi. Cei mai multi dintre ei au nevoie de o masa calda, un acoperis deasupra capului si multa liniste. Cativa chefi bucatari si voluntari pregatesc sute de portii de mancare, pentru cetatenii ucraineni care au nevoie.

Experiența acumulată pe parcursul a mii de ore de gătit în diferite restaurante din Iaşi şi din lume, este folosită acum de maeştrii bucătari pentru pregatirea unor mese calde celor care fug din calea războiului.

”Facem în jur de 350-400 de portii pe zi. Facem pranzul, incercam sa dam o masa calda pe zi. Facem lucrurile prin Asociația Adi Hădean și împreună cu el am obținut sposorizări de materii prime. Deocamdată ne permitem să dăm doar masa de prânz, o masă caldă, alături de celelalte instituții care ne mai ajută și suntem foarte fericiți că putem să îi ajutăm pe cei care au nevoie de noi acum, în niște momente destul de dificile. Deja avem 8-9 zile de când facem mâncare și vom face și în zilele următoare bineînțeles, pentru că cel puțin 2 săptămâni centrul Agora, am fost la centru Gaudeamus, la bucătărie unde am făcut mâncare până acum acolo, dar începând fizic facultatea a trebuit să ne mutăm și ne-am relocat, dar cred că vom mai face cel puțin o lună de zile lucrul acesta sau cât e nevoie, nu contează timpul.”- a declarat Marian Zănceanu – chef bucătar

De dimineață de la 7 și până la amiaza, mâncarea este pregătită de bucătari și ajutorii lor care gătesc specialități culinare ucrainene, cât și mâncăruri clasice, cu specific moldovenesc.

”A fost cea mai mare plăcere. Eu am venit la apelul domnului Marian Zănceanu și de la prima chemare am venit, am fost foarte fericit și încă sunt foarte fericit și voi mai continua în această manieră. A fost cea mai mare bucurie pentru mine, pentru că eu sunt din zona de nord a României și știu ceva despre cultura ucraineană.”- a declarat Adrian Prelipcean Gabriel, ajutor bucătar

”Ce facem noi? Adunăm fonduri, dunăm ingrediente, de la cine poate să doneze bani sau paste sau carne sau orice și le transformăm în mâncare caldă pentru nevoiași. În perioada pandemiei am făcut lucrul acesta pentru nevoiașii din București și din Petrila, Vatra Dornei și pentru personal medical și medici din spitalele din prima linie Covid, lucru pe care îl fcem în continuare, dar pentru că a intervenit și situația aceasta catastrofală am decis să ne implicăm și facem asta încă de când a început, la Sighet, la Iași, la Botoșani, la București, al Constanța și pe unde mai este nevoie.”- a declarat Adi Hădean, chef

Astăzi, ucrainenilor li s-au pregatit paste bolognese. În celelalte zile li se pregătesc supe și alte meniuri, în funcție de produsele disponibile de la bucătărie.