CFR suplimenteaza garniturile spre Iasi cu ocazia sarbatorii Sfintei Parascheva

Sharing is caring!

În acest an cel mai mare număr de vagoane de dormit și cușetă pe trenurile care ajung la Iași

CFR Călători va suplimenta capacitatea de transport în perioada 7/8 – 15/16 octombrie 2020, pentru pasagerii care doresc să călătorească spre/dinspre Iași cu ocazia Sărbătorii Sfintei Parascheva. Trenurile care circulă pe următoarele rute: Timişoara – Cluj Napoca – Iaşi şi retur; Bucureşti – Bacău – Paşcani – Iaşi şi retur; Bucureşti – Mărăşeşti – Vaslui – Iaşi şi retur; Constanţa –Iaşi şi retur vor avea în compunere vagoane de dormit şi/sau cuşetă.

De asemenea, se vor suplimenta cu vagoane, trenurile care asigură legătura feroviară între principalele orașe ale țării și municipiul Iași.

CFR Călători poate dimensiona mai bine capacitatea trenurilor la numărul de locuri solicitat, dacă sunt făcute rezervări din timp.

Pentru a evita aglomerația, rugăm călătorii să nu aleagă pentru destinația lor doar trenurile de la orele de vârf. De asemenea, rugăm călătorii să nu urce în tren dacă la casa de bilete, li se comunică faptul că nu mai sunt locuri.

Biletele pot fi achiziționate de pe următoarele canale:

  • online de pe www.cfrcalatori.ro;
  • de la automatele de vânzare bilete din gări;
  • și dacă nu este posibil altfel, direct de la casele de bilete din gări și distribuitori autorizați (agenții de turism), unde este recomandată păstrarea distanței față de celelalte persoane.

Masca de protecție la bordul trenurilor CFR Călatori este obligatorie pe toată durata călătoriei, precum și în zonele de așteptare a trenurilor – stații de cale ferată, peroane, săli de așteptare.

shares