Centrul „Cicoarei”, un nou sprijin pentru familiile vulnerabile
Centrul Multifuncțional „Cicoarei” din Iași a trecut în subordinea Direcției de Asistență Socială și urmează să ofere servicii dedicate copiilor și familiilor vulnerabile. Proiectul a fost inițiat în urmă cu aproape șase ani și a fost realizat cu fonduri europene, valoarea investiției fiind de 16,8 milioane de lei. Centrul a fost gândit pentru a reuni activități culturale, sportive și sociale, adresate în special comunității din zona Cicoarei.
În cadrul acestuia vor fi organizate servicii sociale pentru copiii proveniți din familii aflate în dificultate. Printre serviciile care vor fi oferite se numără consilierea psihologică și sprijinul pentru identificarea unui loc de muncă pentru membrii familiilor. Unul dintre principalele obiective este prevenirea și diminuarea abandonului școlar, prin activități educative și de formare pentru copii. Centrul dispune de o bibliotecă cu 50 de locuri, o sală de spectacole, o sală de sport și mai multe spații dedicate tehnologiei informației.
Luminița Munteanu, Director DAS Iași:
Un centru multifuncțional, gândit așa încă de la momentul atragerii fondurilor europene, el va avea o multitudine de activități culturale, sportive și, bineînțeles, sociale. Fiind reprezentantul unei instituții sociale, astăzi introducem propunerea de înființare a unui centru cu servicii sociale, centru care urmează ulterior să fie acreditat și, bineînțeles, să-și deruleze activitățile respective. Destinat familiilor cu copii din zona Cicoarei. Vorbim aici despre copii proveniți din familii aflate în dificultate. Bineînțeles că serviciile nu vor fi acordate doar copiilor, ci și membrilor familiei. Avem de la consiliere psihologică până la identificarea locurilor de muncă și, bineînțeles, scopul principal al nostru prin acest centru este diminuarea fenomenului de abandon școlar.
Noul centru va avea însă și o componentă educativă, menită să îi ajute pe copii să își dezvolte abilitățile și să își continue studiile.
Luminița Munteanu, Director DAS Iași:
De asemenea, găsirea altor activități care să vină în sprijinul și în formarea copiilor.
R: Latură socială, educativă și culturală?
Bineînțeles, așa este, iar alături de Primăria Municipiului Iași este și Asociația Salvați Copiii, care merge tot așa pe linia aceasta socială și cu alte activități pe care le au în regulamentul lor de organizare.
Centrul Multifuncțional „Cicoarei” va pune la dispoziția comunității și spații pentru activități culturale, sportive și educative. Autoritățile spun că investiția va contribui la sprijinirea familiilor vulnerabile și la reducerea abandonului școlar în rândul copiilor din zonă.