Centru pentru dependenții de păcănele, alcool și droguri, deschis la Iași de Mitropolia Moldovei: „Este o luptă teribilă”
A fost deschis un nou centru pentru cei care luptă cu dependența de alcool, droguri sau jocuri de noroc. Proiectul a prins viață datorită unei mame care și-a pierdut unicul copil din cauza substanțelor interzise.
Centrul de recuperare funcționează în curtea unei biserici din Iași, iar pacienții care decid să câștige această bătălie cruntă sunt ajutați gratuit.
De mai bine de șapte ani, Andrei încearcă să scape din ghearele unei dependențe care i-a schimbat radical viață încă de pe când era student, conform stirile ProTV.
Andrei Bucșă, pacient: „Am încercat o dată, din curiozitate, să văd ce se întâmplă acolo, m-a prins, m-a luat valul și în foarte scurt timp, am ajuns dependent de jocuri de noroc. Jucam sume foarte mari de bani și efectiv nu puteam să mă opresc”.
De profesie inginer constructor, bărbatul este unul dintre beneficiarii centrului deschis la Iași, sub tutela Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.Tragedia care a adus la fondarea centrului pentru tratarea adicțiilor
Investiția se ridica la 180.000 de euro. Banii au fost donați de o mamă care și-a pierdut fiul din cauza drogurilor. Maximilian s-a stins la 26 de ani, după cel puțin șase ani în care a fost victima traficanților de substanțe interzise, spune femeia. Speră că ajutorul venit din partea ei să fie un colac de salvare pentru tineri aflați pe marginea prăpastiei.
Beatrice Herrmann, donator: „Este o luptă teribilă, pentru că acest demon al dependenței îi fură omului, care cade în dependență, posibilitatea de a se ajuta pe sine însuși. Și, de multe ori, nu acceptă nici ajutorul celor din jur”.