Centru educațional, ridicat din donații pentru copiii de la sat

305628811_446346987524879_8584882013151294442_n

Un antreprenor din Iași a reușit în doar un an să construiască de la zero un centru educațional pentru copilași. Doar din donații, Bogdan a ridicat din temelii o a doua casă pentru copiii din mediile defavorizate, iar pe lângă o masă caldă și educație, micuții vor putea învăța și o meserie. Astăzi, cei aproape 30 de copii care se află sub protecția Casei Share au pășit cu emoție pe aleea care face legătura cu viitorul lor.

De astăzi, 80 de copii din comuna Popricani vor avea o a doua casă. Bogdan Tănasă a reușit să ridice de la 0, în doar un an, un Centru Educațional pentru copiii sărmani din comună. In cele patru săli de clasă dotate cu sisteme de ultimă generație, copiii vor învăța alături de profesorii voluntari de la școala din Popricani.

Aici, în spatele nostru vedeți un centru educațional și de meserii care este făcut din fiecare cu ce a putut. Fiecare cu doi euro, cu materiale de construcții pe care le avea pe acasă, am reușit cu toții într-un timp scurt să realizăm acest proiect. Începând de săptămâna aceasta, copiii o să aibă să poată să își ofere un viitor mai bun prin forțele lor proprii. Adică, ei trebuie să învețe o meserie”, a declarat Bogdan Tănasă, antreprenor.

Numărul de copii care se află în stadiul de abandon școlar este ridicat, astfel că Centrul „Casa Share” vine în ajutorul acestora.

Statistica școlii noastre referitor la elevii aflați în risc de abandon școlar este undeva în jurul procentului de 8%. În acest sens, cu atât mai mult este binevenit tot ceea ce se întâmplă în comunitatea noastră, iar faptul că astăzi, centrul educațional își deschide porțile către elevii noștii, este minunat, a spus Elena Voinescu, director Școala Gimnazială Popricani.

Treizeci de case în aproape opt ani, așa s-ar putea sintetiza rezultatele proiectului “Casa Share”, în spatele căruia se află Bogdan Tănasă. Din donații și resurse proprii, Bogdan le-a oferit o viață decenta copilașilor din zona Moldovei. Iar pentru viitorul acesta își dorește duplicarea centrului în mai multe zone ale județului.