Centrele de vaccinare din județul Iași lucrează la capacitate maximă

Datorită interesului crescut al ieșenilor de a se vaccina, au fost suplimentate fluxurile pentru centrele de vaccinare de la Gară, Casa de Cultură a Studenților și Palas Mall.

Astfel, centrul de la Gara Iași va avea două fluxuri, centrul de la Casa de Cultură a Studenților va avea trei fluxuri, iar centrul din Ansamblul Palas va avea trei fluxuri.

Între 250 și 450 de ieșeni se vaccinează în fiecare zi într-unul dintre aceste centre, care sunt deschise zilnic.

La nivelul județului funcționează 29 de centre de vaccinare, la care se adaugă cabinetele medicilor de familie.

Intră în legătură cu echipa TeleM Iași!