Cel puțin 20 de cadavre au fost găsit în Bucha, lângă Kiev, după retragerea soldaților ruși

Bucha-Ucraina-640x400

Cadavrele a cel puțin 20 de bărbați în haine civile au fost găsite zăcând pe o singură stradă, sâmbătă, după ce forțele ucrainene au recucerit orașul Bucha, în apropiere de Kiev, de la trupele ruse, potrivit agenției de presă AFP, citată de The Guardian.

Mai multe înregistrări video cu imaginile șocante sunt distribuite pe rețele sociale.

Unul dintre cadavrele bărbaților avea mâinile legate. Corpurile erau împrăștiate pe câteva sute de metri pe strada din orașul aflat în nord-vestul capitalei ucrainene. Deocamdată nu este cunoscută cauza morții, dar cel puțin o persoană prezenta o rană mare la cap.

Șaisprezece dintre cele aproximativ 20 de cadavre găsite pe o stradă din Bucha se aflau pe trotuar sau pe marginea trotuarului. Trei erau în mijlocul drumului și unul în curtea unei case.

Un pașaport ucrainean deschis se afla pe jos lângă persoana ale cărei mâini erau legate la spate cu o bucată de pânză albă.

Toți bărbații morți purtau paltoane, jachete sau bluze de trening, blugi sau pantaloni de sport, adidași sau cizme. Două corpuri zăceau lângă biciclete, iar un altul lângă o mașină abandonată.

G4Media