Cel puțin 10 țări UE se opun introducerii unui „plafon” al prețurilor la gazele din Rusia

criza gaze

Cel puțin zece țări UE obiectează la ideea introducerii unui „plafon” al prețurilor la gazul rusesc, temându-se că Federația Rusă își va opri apoi complet aprovizionarea, relatează Financial Times, citând reprezentanți ai UE.

Italia, Polonia și Grecia se numără printre țările care se opun propunerii președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, de a aproba un plafon de pret pentru importurile de gaze rusești, potrivit oficialilor.

„Să se spună adevărul, Rusia va răspunde la o astfel de mișcare”, a declarat Nikos Tsafos, consilier al premierului grec pentru energie.

Potrivit unui reprezentant al UE, toată lumea se teme de un „efect de domino” în cazul întreruperii furnizării de gaze din Rusia din cauza interconexiunii economice puternice a țărilor UE.

UE a declarat că introducerea unei limite a prețurilor la gaze în Federația Rusă ar necesita acordul tuturor celor 27 de state membre UE, întrucât o astfel de măsură reprezinta de fapt sancțiuni din partea UE. 

Cu toate acestea, doar o majoritate de voturi va fi suficientă pentru a accepta o propunere de limitare a prețurilor la gaz de la orice furnizor. În același timp, Ungaria, Austria și Țările de Jos au ridicat anterior obiecții la „plafonul” prețurilor pentru toate importurile de gaze.