CEDO a condamnat România pentru expulzarea a doi pakistanezi acuzați de SRI în 2012 că pregăteau acțiuni teroriste

CEDO-624x400

CEDO a condamnat, joi, România în cauza Muhammad și Muhammad vs România, pentru încălcarea articolului 1 din protocolul nr 7 din Convenția Drepturilor Omului referitor la garanțiile procedurale în expulzarea străinilor, se arată într-un comunicat al Curții. Cazul a fost judecat în mod excepțional în Marea Cameră a Curții (formată din 17 judecători) iar sentința a fost pronunțată cu majoritate, fiind exprimate mai multe opinii concurente și două opinii separate. Printre cei care au făcut opinie separată se numără și judecătorul României la CEDO, Iulia Motoc, scrie g4media.ro

Potrivit sursei citate, Curtea  a constatat că reclamanții au primit informații foarte generale despre acuzațiile care li s-au adus și că nu au avut posibilitatea să consulte actele specifice referitoare la acuzația că ar fi pus în pericol siguranța națională.

Ținând seama de marja de apreciere lăsată statelor în astfel de cazuri, Curtea a stabilit că limitările impuse reclamanților nu au fost echilibrate în procedurile interne de extrădare astfel încă să-i fie respectate drepturile.

Statul român a fost condamnat la 10.000 de euro despăgubiri și 1365 de euro cheltuieli de judecată.