Cea mai mare companie IT din România face concedieri colective. Primii o sută de angajați au fost deja notificați

companie

foto: bursa

Grupul american Oracle, cea mai mare companie IT din România în funcție de numărul de angajați, intenționează concedierea a 184 de salariați în țara noastră, potrivit unui document intrat în posesia Libertatea.
Oracle are peste 4.300 de angajați în țara noastră, astfel că numărul salariaților concediați reprezintă 4,2% din forța de muncă totală. Documentul vorbește de axarea grupului pe tehnologii de cloud computing, urmând să împartă portofoliul între două organizații nou formate în divizia sa de relații cu clienții. „Conform evaluării actuale a Oracle, implementarea noii strategii globale la nivelul României, pe lângă măsurile de susținere a îmbunătățirii eficienței, va propune desființarea a 184 de posturi la nivel local”, se arată în documentul intrat în posesia ziarului, care a fost întocmit în prima zi lucrătoare a anului, pe 3 ianuarie. Documentul precizează că sunt vizate și alte posturi care nu au legătură cu schimbarea de strategie.
Primii 100 de oameni au primit deja notificările privind concedierea în cursul zilei de joi, 5 ianuarie, au declarat pentru Libertatea surse din interiorul grupului. Potrivit Codului Muncii, pragul minim este de 30 de angajați pentru companiile cu minim 300 de salariați. Afaceri de peste un miliard de lei și peste 4.300 de salariați Oracle are în țara noastră peste 4.300 de angajați, grupați în mai multe societăți. Oracle România avea 2.239 salariați la finalul anului 2021, potrivit datelor Ministerului Finanțelor, în vreme ce Oracle Global Services Romania avea 2.137.
Oracle România a avut în 2021 vânzări de 693,5 milioane de lei și un câștig net de 6,4 milioane de lei. Oracle Global Services Romania a avut în 2021 afaceri totale de 479,8 milioane de lei și un profit net de 10,1 milioane.
Primele restructurări din România Este pentru prima oară când sunt făcute concedieri la subsidiarele din România ale Oracle, conform surselor Libertatea. „Restructurările au început anul trecut în SUA. Este prima oară când se desfășoară concedieri în România. Au fost desființate o serie de departamente, care se suprapuneau cu altele”, potrivit surselor. Libertatea a contactat Oracle pentru o poziție oficială, dar până acum nu am primit niciun răspuns. The Information a scris încă din vară că Oracle urmează să concedieze mii de angajați la nivel global, țintind economii de un miliard de dolari la nivel global. Oracle a consemnat în anul financiar anterior încheiat afaceri totale de 42,4 miliarde de dolari și un profit net de 6,7 miliarde.