Ce spun specialistii despre ciclonul care vine peste Moldova: “Vom avea două episoade de precipitații însemnate!”
Cel mai cunoscut climatolog iesean, Conf. dr. Lucian Sfîcă considera ca “pentru regiunea Moldovei istorice vor fi condiții deosebite, chiar excepționale, de producere a unor cantități mari de precipitații în următoarele 3 zile”.
Meteorologii au emis deja un cod portocaliu de precipitatii abundente pentru zona Moldovei. In intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 40…60 l/mp și izolat de peste 70…80 l/mp.
“Avem de-a face cu un episod meteorologic ce se suprapune pe limita meteorologică dintre vară și toamnă, episod ce combină din caracteristicile ambelor anotimpuri. Pe de o parte, dinamica atmosferică este mai degrabă una de semestru rece, cu ciclon mediteraneean clasic, cu evoluție retrogradă la nivelu Moldovei, iar pe de altă parte energia acestui ciclon este una mai degrabă estivală, ceea ce va conduce la un caracter convectiv pronunțat al precipitațiilor și la linii de convergență puternic dezvoltate care în combinație cu vorticitatea ridicată pot duce la efect de tren convectiv în distribuția precipitațiilor (aliniamente în lungul cărora benzile de precipitații se deplasează longitudinal ceea ce determină acumularea unor cantități mari de apă). Din acest tumult meteorologic putem înțelege că regiunea Moldovei este într-o situație extrem de favorabilă producerii unor precipitații foarte bogate cantitativ (cu riscuri asociate), dar este cvasiimposibil să spunem unde anume se va întâmpla acest lucru. Majoritatea modelelor de prognoză estimează valea Prutului ca ax central al acestui episod de precipitații, așa cum se poate vedea din hărțile anexate. Doar imaginile radar și prognozele nowcasting vor indica însă în mod precis unde vom înregistra maxime locale de precipitații. Vom avea două episoade de precipitații însemnate. Unul ce va începe din această seară și se va prelungi până spre mâine după-amiază, iar celălalt, posibil în a doua parte a zilei de duminică. Chiar și fără modele de prognoză și toate binefacerile tehnice de care meteorologia modernă se poate bucura, ceața bizară la temperaturi de 16-18C le-ar spune solomonarilor de odinioară, inițiați în tainele cerului, că vor veni zile ploioase. Așteptate de cei mulți, în scurt timp ele riscă local să devină prea multe”, a precizat Lucian Sfica.