Caz dramatic in Galati. O minora de 17 ani a nascut prematur iar bebelusul a murit

In aceasta dupa amiaza, la ora 15:45, polițiștii Secției 3 Poliție Galați au fost sesizați, prin apel la numărul unic de urgență 112, de către un bărbat, din municipiul Galați, cu privire la faptul că fiica sa, de 17 ani, sângerează abundent.

La fața locului s-au deplasat echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Galați și ale secției de poliție, întrucât s-a stabilit că minora ar fi născut prematur și, la sosirea echipajului medical, nou-născutul se afla în stop cardio-respirator iar, în ciuda manevrelor de resuscitare, a fost declarat decesul acestuia.

Minora a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

„În cauză, polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând ca, în funcție de rezultatului necropsiei și al cercetărilor, să stabilească cu exactitate cauza decesului, împrejurările în care s-a produs acest eveniment și să realizeze încadrarea juridică a faptei”, a spus agent șef principal Stoica Ciprian Teodor, Purtator de Cuvant IPJ Galati.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *