Caz confirmat de meningită la o gradiniţă din municipiul Botoşani
Un caz confirmat de meningită şi unul suspect au fost raportate la Grădiniţa nr.19 din municipiul Botoşani.
Din fericire, copilul internat la sfârşitul săptămânii trecute este bine şi va fi externat.
Conducerea unităţii de învăţământ a luat măsuri rapide pentru igienizarea spaţiilor pentru a preveni răspândirea bolii.
Părinţii copiilor care frecventează unitatea şcolară respectivă sunt încurajaţi să fie vigilenţi şi să contacteze medicul în cazul în care observă simptome asociate cu meningita.