Cătălin Ivan (ADN): “Panica ucide! Coronavirusul nu poate să ucidă mai mult decât ucide spaima!”

Sharing is caring!

Am văzut în ultimele zile pusee de panică în rândul românilor, speriați de noul coronavirus, numit COVID-19, sub imperiul căreia s-a ajuns la golirea rafturilor magazinelor, în accese de spaimă. Dar, să fie clar, coronavirusul nu poate să ucidă mai mult decât ucide spaima! Panica ucide!

Trebuie să fim raționali și să înțelegem că noi putem să ne apărăm mai bine decât o va face vreodată vreo insituție publică. Pregătirea fiecăruia dintre noi, întărirea propriului sistem umanitar, sprijinirea celor din jur, sunt la îndemâna fiecăruia. 

Trebuie să înțelegem cu toții că este o epidemie care va ajunge și la noi, dar una care poate fi controlată printr-un efort comun. 
Frica vine din necunoscut. Cifrele sunt cele care aduc lumină și înlătură frica. Iar cifrele ne spun că, deși există foarte multe cazuri în lume, nu sunt atât de multe pe cât ne temem. Până pe 11 martie, la nivel mondial erau circa 120.000 de cazuri confirmate, iar de la începutul epidemiei acest coronavirus a dus la decesul a 4.365 de persoane la nivelul întregului glob.

Mai mult, în acest moment România numără 49 de bolnavi ce au contractat virusul, un număr care ne plasează, din fericire, la coada clasamentului țărilor ce au fost atinse de COVID-19. Din aceste cazuri, cinci persoane s-au însănătoșit, ceea ce este o veste extrem de bună. Mai mult, nu avem nici un deces – și Doamne ajută să rămână așa!

Ca să percepem care este adevărata dimensiune a epidemiei cu COVID-19, iată comparația cu alte epidemii: Ebola a făcut 13.000 de victime, cu o mortalitate de 40%, virusul henipah a ucis aproape 400 de oameni, cu o mortalitate de 77%, SARS în 2002 a dus la decesul a aproape 800 de oameni, cu o mortalitate de circa 10%, iar mai de curând MERS a provocat peste 850 de morți, cu o mortalitate de 35%.

În acest timp, COVID-19 are, din ce știm, o mortalitate de circa 3%. În fapt, poate fi și mai scăzută, deoarece medicii cred că sunt mult mai multe cazuri, de oameni care au contractat virusul fără să știe, însă s-au vindecat, ceea ce este o veste foarte bună.

Dintre cei ce contractează boala, 14% vor manifesta simptome medii și severe și doar cinci oameni din o sută prezintă simptome severe. Ca vârstă, practic cei peste 80 de ani au cel mai ridicat risc, de 14% – care coboară la cei între 10 și 39 de ani la 0,2%, adică exact cât este riscul la gripa banală.

Nu trebuie să bagatelizăm problema și riscurile, trebuie însă să procedăm folosindu-ne rațiunea. Știm cu toții că, din păcate, România este astăzi un stat cu instituții slabe. Trebuie să înțelegem că, forțându-le, pot ceda.

Trebuie să înțelegem și altceva: este vorba aici și despre responsabilitatea noastră, a fiecărui român. Inconștienții precum polițistul care și-a îmbolnăvit familia ca să-și ascundă amantlâcul prin Israel trebuie pedepsiți extraordinar de dur.

Dar din nou, fiecare dintre noi trebuie să se gândească ce are de făcut. Călcatul în picioare pentru o conservă în plus nu ajută, ba chiar încurcă. O simplă căutare pe Google, dacă medicul de familie este departe, arată că altele sunt alimentele care ne vor ajuta să trecem mai ușor prin epidemia care vine. Panica însă este cea care ucide, dacă o lăsăm să se instaureze.
shares