Catalin Drula acuza ca Autostrada A7 bate pasul pe loc și deja intrăm în mari întârzieri

catalin drula1

Fostul ministru al Transporturilor acuza ca autostrada A7, bate pasul pe loc și deja sunt întârzieri mari. Vorbim despre un proiect de 320 km și 3 miliarde de euro. Adică mai mult decât a cheltuit România pentru toate autostrăzile în ultimii 10 ani.

„Nu visam la acești bani care reprezintă o oportunitate o dată la o generație. Și ne-am bătut cu ardoare la Bruxelles acum un an ca să-i obținem. DA, PSD-ule, SUNT SUPĂRAT că își bate joc Grindeanu de această șansă. CUM să nu fii în stare din septembrie până acum nici să dai un câștigător la licitațiile celor 3 loturi din autostrada A7 Ploiești – Buzău? Ultima amânare a fost pentru 22 februarie ca termen limită de evaluare a ofertelor. Sorine, o ratezi și pe asta? Jumătate din autostradă, adică de la Focșani la Bacău și apoi până la Pașcani, nu e nici azi licitată și o promit abia la jumătatea anului. Pe restul PNRR-ului de Transporturi lucrurile stau la fel de prost, fie că vorbim: de autostrada A8 unde nu a fost finalizat studiul de fezabilitate, nu avem acord de mediu obținut, suntem departe de momentul lansării licitației de lucrări; de calea ferată: miliardul de euro pentru reînnoirile, ridicările de restricții și electrificările pe magistralele București – Pitești, Constanța – Mangalia, Giurgiu – Videle, Reșița – Voiteni. Nicio licitație nu a fost lansată pentru aceste proiecte; sau de metrou: pentru magistrala bucureșteană M4 Gara de Nord – Filaret nu există avize obținute, studiu de fezabilitate aprobat, acord de mediu. Dar până la final de an trebuie contractată jumătate din acest proiect.Oricine ar fi ministru ar trebui să nu doarmă noaptea de grija PNRR și să viseze proiectele și termenele. PSD la Transporturi, în schimb: angajări de clientelă, măriri de organigrame, posturi noi, nu scapă nimic de băieții și fetele mufați la banul public. Cum să facem noi PNRR cu căpușele înfipte în vena statului”, a scris Catalin Drula.