Cardurile sociale de energie pentru plata facturilor vor fi distribuite de la 1 februarie

ajutor incalzire

Subiectul cardurilor de energie a fost discutat în şedinţa de Guvern de miercuri, acestea urmând a fi distribuite de la 1 februarie, a anunţat ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, Marcel Boloş.

„În şedinţa de Guvern de astăzi am discutat două subiecte esenţiale şi importante pentru beneficiarii de voucher sau card de energie precum şi problema stadiului implementării la zi a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Legat de primul subiect, Guvernul a adoptat o ordonanţă simplă cu patru modificări importante pentru beneficiarii de card de energie. Prima problemă şi prima măsură reglementată este cea privitoare la beneficiarii care au domiciliul fără nomenclator stradal. La sate mai ales, în zona rurală, unde încă nu s-au elaborat nomenclatoarele stradale, aici e posibil ca beneficiarii noştri să figureze toţi la o singură adresă. Repet, nu e întocmit încă nomenclatorul stradal. Sunt din estimările noastre peste 550.000 de astfel de situaţii. Dau exemplu judeţului Teleorman. Este o situaţie cu care ne-am întâlnit: 40.000 de beneficiari figurează sau au această situaţie a domiciliului fără nomenclator stradal, respectiv toţi beneficiarii sunt la aceeaşi adresă. Iar Guvernul a aprobat ca printr-un sistem de declaraţii pe propria răspundere şi cu informaţiile culese din teren de către Poşta Română practic să ajungem în posesia acestor informaţii cu beneficiarii noştri şi cu clarificarea domiciliului şi respectiv a situaţiei locative raportate la locul de consum şi în acest fel să putem face verificările în ceea ce priveşte plafonul de venit şi respectiv calculul venitului mediu pe membru de familie pe loc de consum şi în acest fel beneficiarii să poată intre în drepturi”, a spus Marcel Boloş la briefingul susţinut la finalul şedinţei Executivului.

El a explicat că mecanismul este relativ simplu şi se va derula de luni 16 ianuarie şi până pe 1 februarie. În această perioadă vor fi distribuite declaraţiile pe propria răspundere pentru situaţiile în care beneficiarii figurează la aceeaşi adresă.â

„A doua măsură şi a doua situaţie pe care am reglementat-o este aceea în care în general şi în special beneficiarii noştri au colocatari care figurează la adresa de domiciliu, dar aceştia nu locuiesc efectiv la acea adresă şi nici nu se poate face radierea acestor colocatari de la adresa de domiciliu, în acest fel punând beneficiarul în situaţia de a fi exclus din lista de beneficiari. Pentru aceasta, mecanismul aprobat de către Guvern este cel în care beneficiarul în cauză, pe baza înştiinţării pe care o transmitem pentru fiecare dintre beneficiarii excluşi din listă, se va adresa primăriei din raza de domiciliu de care aparţine pentru a i se întocmi o anchetă socială în care se va valida situaţia de la faţa locului respectiv câţi locuiesc la adresa de domiciliu. Vă reamintesc că noi acordăm sprijinul pentru compensarea preţului la facturile pentru energie în funcţie de locul de consum, consumurile energetice ale locului de consum şi încercăm să respectăm plafonul de venit la locul de consum să depăşească cei 2.000 de lei”, a declarat Marcel Boloş.

Ministrul a menţionat că a treia măsură pe care Guvernul a aprobat-o prin proiectul de ordonanţă simplă este cea legată de decontarea lemnelor de foc care au fost cumpărate pentru sezonul de iarnă 2022 – 2023. Potrivit oficialului citat, este nevoie de documente justificative precum factura şi documentul de plată care intră în sistemul de decontare şi se pot ridica de la poştaş sau oficiile poştale sumele de bani cheltuite.

A patra modificare este cea privitoare la mecanismul instituţional de elaborare a listei de beneficiari. La elaborarea ei participă Ministerul Muncii, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Ministerul Administraţiei şi Internelor prin Direcţia de evidenţă de populaţiei”, a transmis oficialul MIPE.

El a oferit şi câteva termene privind ajutorul de compensare a preţului la facturile de energie. Astfel, începând cu 16 ianuarie şi până la 1 februarie se vor distribui către asociaţiile de proprietari scrisoarea prin care se prezintă asociaţiilor metodologia de utilizare a certificatului de validare a datoriilor şi modelul certificatului de validare a datoriei. Marcel Boloş a menţionat că există 152.000 de asociaţii de proprietari.

În perioada 1 februarie – 15 februarie se vor distribui înştiinţările pentru cei care sunt eliminaţi din liste pentru că figurează împreună cu alţi colocatari care din verificări duc media veniturilor peste 2000 de lei. Ministrul a menţionat că există 313.000 de cazuri.

„Cu data de 1 februarie 2023 se va distribui cardul de energie şi, aşa cum a anunţat domnul prim-ministru, data de 1 martie este dată de referinţă pentru ca să se poată face plăţi cu aceste sume care provin din ajutorul pentru încălzire însă sperăm să putem face surpriza plăcută şi să devansăm, aşa cum a menţionat domnul prim-ministru, data de 1 martie, să fie 20 februarie 2023”, a spus Marcel Boloş.

Ministrul Fondurilor Europene a subliniat că acest card de energie este documentul care dă dreptul titularului să utilizeze banii pentru ajutorul de încălzire, iar instrumentul va ajunge sigur la beneficiarul care are nevoie.

„Ce pot să garantez este că toţi cei care sunt în lista de beneficiari şi au cardurile emise vor primi ajutorul de încălzire garantat, aşa cum s-a întâmplat şi la voucherul pentru produsele alimentare. Nu pot să garantez că nu vor fi disfuncţionalităţi, dar nu este un capăt de ţară. Până la urmă, cred că este foarte important felul în care noi ştim să şi intervenim pentru a rezolva o problemă. Să garantez că sută la sută totul va fi în regulă, este o nebunie, dar felul în care intervii pentru ca să rezolvi o disfuncţionalitate, cred eu că este foarte, foarte important”, a spus Boloş.