Caravana Profilaxiei revine la Iași

Caravana Profilaxiei va fi reluată la Iași după doi ani de pauză forțată impusă de restricțiile pandemice. Vineri, ieșenii vor putea efectua consultații stomatologice gratuite și vor primi produse de igienă orală. Sănătatea este o prioritate pentru specialiști motiv pentru care Asociația Societatea Română de Reabilitare Orală, în parteneriat cu Asociația Dentară Română pentru Educație, Colegiul Medicilor Stomatologi Iași, în colaborare cu UMF Iași organizează cea de-a XII ediție a Caravanei Profilaxiei, cu tema „Profilaxia afecțiunilor stomatologice în Iași. Aceasta va avea loc în intervalul orar 09.00-17.00 în mai multe zone din oraș: Tătărași -Esplanada Oancea, Alexandru cel Bun – Minerva, Esplanada Teatrului Național și parcul Podu Roș. Aici, ieșenii vor putea efectua consultații stomatologice gratuite.
“Vor realiza o fișă clinică pe coordonatele principale de interes pentru medic și, mai departe, pentru a fi invitați la viitoare tratamente. Ne interesează să conștientizăm, în primul rând, și să evaluăm situația. Să cunoaștem în egală măsură dacă sunt probleme generale care își pun amprenta asupra stării de sănătate orală și să poată veni la aceste consultații indiferent unde își propun, în zona privată sau în cadrul facultății”, a declarat prof.univ.dr. Norina Forna, președinte CMS Iași.
Tot în cadrul Caravanei va fi organizată o conferință la Primăria Municipiului Iași unde se vor dezbate situația cabinetelor de medicină dentară din mediul rural și posibilitatea de înființare a acestora în comunele în care nu există.
“Complicațiile au apărut, numărul cazurilor a crescut și interesul lor îl vom vedea vineri, dar sunt convinsă întrucât în praxisuri se întâlnesc provocări pe toate liniile. Și din unghiul legislativ s-au schimbat multe probleme, pot fi acoperiți ca și manopere mult mai bine de către Casa de Asigurări. La nivel național, pachetul noi l-am realizat și am interceptat Casa de Asigurări care a fost foarte receptivă la aceste discuții. Înseamnă un plafon mult mai generos pentru practicieni”, a explicat prof. univ. dr. Norina Forna, președinte CMSR.
De la prima ediție a caravanei și până în 2019, peste 40.000 de persoane din Iași au beneficiat de consultații stomatologice gratuite.