Caravana de vaccinare Antibiotice a ajuns in alte trei localitati din judet

antibiotice

Caravana mobila a celor de la Antibiotice a ajuns ieri în localitățile Fâtânele, Gropnița și Movileni. Centrul mobil de vaccinare a putut administra vaccinul, în condiții de siguranță, celor 125 de locuitori din cele trei comune.

„Vremea n-a fost tocmai conformă anotimpului în care ne aflăm și nici pe măsura bucuriei de a face bine a voluntarilor Antibiotice. De pe băncile școlii sau reveniți după ani și ani în ele, de la tineri la vârstnici, cu toții așteaptă ca, prin imunizarea datorată vaccinării, să se poată bucura, din nou, de normalitate. Și noi dorim același lucru, acesta fiind motivul pentru care, de 5 duminici încoace, asigurăm locuitorilor din zone îndepărtate posibilitatea de a se vaccina „la ei acasă”, au transmis cei de la Antibiotice.