Când vor apărea cireșele de mai? Primele fructe se vor vinde la 30-40 lei kilogramul
Primele cireșe românești vor inunda piața la finalul lunii viitoare. Fructele scoase la comercializare până atunci sunt fie din import, fie sunt cantități limitate obținute de la culturi de cireș în solar.
Cireșele românești nu apar pe piață mai devreme de luna mai, a dat asigurări pomicultorul Marius Roman. Chiar dacă sunt pomi privilegiați care au climatul de a se coace în curți ori grădini, aceștia sunt de consum propriu, fiind cazuri rare, și nu ajung în piețe ori magazine.
”Fructele românești de cireși nu apar în piață mai devreme, nu există soi care să se matureze în plantații comerciale mai devreme de 15-20 mai.
Într-adevăr, de exemplu se mai pot matura după data de 5-6 mai în grădinile familiale, adică acolo unde între clădiri se creează un microclimat și unele soiuri extratimpurii se pot matura cu 5-10 zile mai devreme decât se maturează în sistem de livadă.
Când vor apărea cireșele de mai? Primele fructe se vor vinde la 30-40 lei kilogramul
Acolo nu vorbim de vânzarea cireșelor, ci de consum propriu”, a explicat inginerul Marius Roman, conform Agrointel.
Deși la acest moment este dificil de estimat cum va merge piața cireșelor, inginerul Marius Roman crede că primele fructe se vor vinde la un preț de 30-40 de lei kilogramul.
În funcție și de condițiile meteo, fructele românești vor apărea în piețe după data de 15-20 mai.
În piețe au apărut deja cireșele care se vând mai scump decât fructele exotice. Cele aduse din Turcia costă 250 de lei kilogramul și există posibilitatea de a le cumpăra la caserolă, care costă 70 de lei.
Kilogramul de cireșe e cât masa pentru două persoane la un restaurant elegant
În Piața Cibin din Sibiu mai găsim căpșuni românești care costă 23 de lei kilogramul, roșiile românești de Pleșoiu costă 25 de lei, o salată este trei lei, două bucăți putând fi cumpărate cu 5 lei. Legătura de usturoi verde este 1,5 – 2 lei, la fel ca cea de ceapă, scrie Turnul Sfatului.
Cu trei săptămâni mai devreme față de anii trecuți, căpșunile produse în România au ajuns în piețe. Kilogramul de căpșuni românești se vinde la prețul de 40 de lei.