Campanie de colectare a deseurilor voluminoase si a celor periculoase la Miroslava

În perioada 23-27 septembrie va fi efectuată o nouă acțiune de colectare a deșeurilor voluminoase din Comuna Miroslava. Prin deșeuri voluminoase se înțelege: piese de mobilier, saltele, covoare, uși, obiecte de mari dimensiuni de folosință îndelungată. Nu sunt incluse deșeurile electrice și electronice.

Este interzisă amestecarea deșeurilor voluminoase cu deșeuri periculoase (de exemplu: azbest, absorbanți, vopsele, baterii și acumulatori, uleiuri, grăsimi etc.) sau alte tipuri de deșeuri nepericuloase (menajere, reciclabile).

CITESTE SI: Lucrarile de reabilitare termica si modernizare la doua scoli din comuna Miroslava s-au finalizat

Populația va depune deșeurile voluminoase în punctele de precolectare existente pentru deșeurile menajere reziduale (în cazul populației care locuiește la bloc), în fața porții (în cazul populației care locuiește la casă) sau în alte puncte pe care le vor stabili reprezentanții Primăriei Comunei Miroslava, astfel încât să nu fie împiedicată circulația auto și circulația pietonală.

Colectarea deșeurilor voluminoase se va face în ziua de colectare a deșeurilor menajere. Pentru ridicarea deșeurilor rezultate din edificarea construcțiilor trebuie încheiat un contract cu un operator acreditat.

În aceeași perioadă vor fi colectate și deșeurile periculoase din deșeuri menajere (ambalaje de la produse de igienizare, ambalaje de la vopseluri pe bază de ulei, spray-uri, cerneluri, adezivi/rășini/detergenți care conțin substanțe periculoase, anvelope etc.). Acestea trebuie depozitate separat de celelalte tipuri de deșeuri.

Urmareste stirile TeleM si pe pagina noastra de Facebook!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *