Camelia Gavrilă: Scena politică ieșeană – roluri și măști, regii și mecanisme teatrale

Sharing is caring!

Ne-am obișnuit să considerăm că politica este o formă de teatru, că mulți politicieni sunt obișnuiți să „joace teatru”, să mimeze implicarea și activitatea politică densă, preocuparea civică, un comportament care adună voturi, dar ignoră deseori principii, valori, fundamente etice. Cei care au studiat acest fenomen au și scris despre „teatrologia politică”, așa este numită metaforic viața politică de către sociologul Georges Balandier, în sensul existenței unor mecanisme și comportamente de sorginte teatrală, prin care puterea politică se manifestă, prinde contur prin prezența ei pe „scenă” socială.

Același lucru se întâmplă acum și pe scena politică românească, cu o spectaculozitate mai mare la Iași: se împart roluri, sunt scrise scenarii și, apoi, urmează „jocul”, după cum hotărăște „regizorul” de la București.

Mesagerul care aduce la nivel local voința liderilor devine deseori un actor umil, neliniștit că își poate pierde rolul pe scena politică locală. De aceea, actorul principal capătă un grad derutant de adaptabilitate, este versatil și instabil. Alteori, asemenea unui „deus ex machina”, încearcă să rezolve conflicte, mimează buna credință, apare pe scenă cu măști teatrale schimbate rapid, în funcție de intenție și interes, modelând vocea, tonul, discursul, doar să rămână în prim plan, sperând că la final va primi aplauze.

Realitatea este cu totul diferită de teatrul politic, se joacă, de fapt, o piesă veche, reluată în alte și alte forme, iar uneori, din fericire, publicul (electoratul) observă adevărul aflat dincolo de fard și mască. Vom vedea pe 6 decembrie finalul acestei piese recente, stranii și absurde, cu ipocrizii și trădări, din care câteva acte s-au jucat deja…

Să nu uităm că toate aceste mecanisme se regăsesc și în viața socială, în domeniile în care suntem toți implicați. Shakespearian vorbind, putem spune că „all the world`s a stage” (Toată lumea este o scenă). Zilnic regăsim frânturi de „spectacole” cu actori și regizori, mai bune sau mai puțin performante, cu intrigi, conflicte și soluții de final, pentru că, în esență, omul este o ființă „în mod natural politică”, dacă cităm din Politica lui Aristotel, chiar dacă nu ne implicăm toți efectiv în politică.

De fapt, viața socială implică necesitatea unei bune organizări, avem nevoie de un garant al ordinii, de reguli politice, de ierarhii, de un regizor bine intenționat, dar și de funcționalitatea sistemului social. Astfel, fenomenul politic este omniprezent, mecanismele sale dezvoltă „personaje” care pot duce spre îndeplinirea unor obiective sociale, spre evoluție și progres, dând naștere unor lideri adevărați.

Revenind în zona pur politică, pentru realizarea unui proiect de succes și a unor liste de reprezentare politică, trebuie să te raportezi obligatoriu la anumite criterii și principii. Cu siguranță, mulți dintre noi l-am citit pe Machiavelli, dar unii au rămas doar la lecția despre abilitate, despre justificare și compromis, care se bazează pe jocuri de culise, strategii de cucerire și menținere a puterii, pe loialități impuse celor apropiați. Evident că marii noștri lideri politici sau apropiații lor nu au înțeles sau au omis intenționat și o altă secvență corectă filosofic și principial, reprezentată de competență, de importanța muncii, de pasiunea și priceperea necesare pentru a fi „un principe” adevărat, un lider inspirat, care are capacitatea de a analiza rațional și de a decide în folosul comunității.

Analizând competențele și abilitățile personajelor politice, susținute acum pe listele electorale, le recomand să citească opiniile lui Vilfredo Pareto despre elite politice, poate își răspund, măcar în forul lor interior, dacă se potrivesc sau nu cu rolurile și funcțiile dorite. Sociologul italian afirma despre elite – „eu înţeleg prin elita unei societăţi acei oameni care posedă calităţi de inteligenţă, de caracter, de capacitate de orice gen, de direcţie, de nivel remarcabil.”

Parabola politică propusă, spre care vă invit să reflectați, recunoaște totuși rolul omului politic și nevoia de asumare corectă, decentă a unui demers teatral, ca tip de discurs și prezentare, pentru că suntem prinși, inevitabil, într-un mecanism social și politic: societatea fără oameni politici nu poate supraviețui, după cum omul politic fără societate nu există.

Depinde, însă, de noi dacă jucăm onest și asumat rolul social sau politic, dacă ne pricepem la ceea ce vrem să facem sau ne mulțumim cu puterea și vindem o imagine-surogat. De asemenea, depinde de public dacă înțelege regia piesei și adevărurile din culise sau acceptă naiv povestea și mistificarea teatrală.

shares