Camelia Gavrila: “Riscuri noi de amplificare a fenomenului de abandon școlar. Analize si solutii!”

Sharing is caring!

Potrivit studiilor europene, rata abandonului școlar timpuriu în România, era, încă din 2018, printre cele mai mari din Uniunea Europeană. Se consemna atunci o rată de 16,4%. În acest trist clasament al abandonului școlar, țara noastră era precedată doar de Spania (17,9%) şi de Malta (17,5%), situația cu atât mai gravă cu cât, la polul opus, alte țări au arătat că se poate și altfel: un nivel scăzut al abandonului școlar timpuriu se înregistra în Croaţia (3,3%), Slovenia (4,2%), Lituania (4,6%) sau în Grecia (4,7%).

Acestea reprezintă date clare, certe, culese din teren. Motivele principale pentru acest fenomen erau semnificative: sărăcia, costurile mari de școlarizare, costurile programelor Școală după școală, suportate în mare parte de către părinți sau prețul transportului.

Ce se întâmplă acum, în România ?
În condițiile în care numeroase familii nu își permiteau să-și trimită copiii la școală din cauza nivelului economic scăzut, corelat cu probleme sociale, cu un anume grad de educație al părinților, la care se adaugă, inevitabil, cheltuieli pentru îmbrăcăminte și încălțăminte, costuri de transport de aproximativ 200-250 lei/lună, este greu de imaginat că aceleași familii pot asigura acum costurile unui abonament lunar la internet sau sumele necesare achiziției unui terminal (calculator personal, laptop, tabletă), pentru ca procesul de învățare să poată continua online.

Să precizăm că nu există legislația necesară, în acest sens, nu sunt forme de monitorizare și o evidență clară a modalităților de derulare a procesului de învățământ în sistem online. Astfel, în acest moment, nu putem ști numărul exact al elevilor din sistemul educațional care au sau nu acces la această formă de educație.

Dincolo de eforturile școlilor, de implicarea responsabilă a profesorilor sau susținerea materială și afectivă din partea familiilor, vorbim totuși și de alte mii de copii care „s-au rupt” de școală încă de la începutul lunii martie, nu au fost implicați în activități didactice, de învățare, educative, în general. Indirect, mulți elevi au fost abandonați de MEC, iar efectul va fi unul dezastruos: este posibil ca, treptat, mulți tineri să abandoneze, la rândul lor, școala, într-un număr îngrijorător, chiar dacă politicile educaționale responsabile conturau proiecte de redresare în această zonă.

Cu o detașare pe care îmi este greu să o înțeleg, MEC a comunicat public, la un moment dat, că aproximativ 40% dintre elevi nu participă la orele de curs online, ca și cum succesul elevilor cu acces la calculatoare și internet ar fi garantat. Din nefericire, trebuie să semnalez, în premieră, un alt fenomen îngrijorător, pe care nu îl putem controla: chiar dacă au acces la calculator și la internet, unii elevi „uită” sau refuză să se mai conecteze la orele de curs programate online.

Semnalele pe care le primesc din teren, de la colegii profesori sunt îngrijorătoare: din ce în ce mai puțini elevi prezenți la orele programate online, mai puțini elevi activi, teme și proiecte sumare, predate cu întârziere. Elevilor și cadrelor didactice le lipsește motivația, pentru că și precizările ministerului de resort au fost confuze, s-au suprapus, s-au contrazis, iar alte decizii importante sunt încă așteptate.

Toate aceste aspecte ne fac să vorbim, de fapt, despre o nouă formă simbolică de abandon școlar, prin indiferență, neimplicare, motivații fragile pentru învățare. Școala înseamnă prezența activă, studiu, participare, lecții atractive, metode diverse, cultivarea unei curiozități a spiritului, a unei dorințe de cunoaștere. Ca pedagogi implicați, trebuie să oferim sprijin în identificarea unor aptitudini și vocații ale elevilor, în măsura în care există, însă, și un parteneriat de cursă lungă între elevi, profesori și părinți.

Distanța, mediul virtual cu specificul său, dificultățile conținuturilor științifice, alți factori psihologici pot crește riscul de eșec școlar. Deci lipsa nemotivată a elevilor de la orele de curs organizate online corelată cu diversitatea motivelor pentru care elevii absentează, aspecte greu de cunoscut și cuantificat, inexistența unor strategii educaționale în acest sens aduc noi vulnerabilități pe traseul educațional.

Discrepanța dintre elevii din mediul rural și cei din mediul urban este dublată și consolidată acum de discrepanța dintre elevii ce posedă calculator și conexiune la internet și cei care nu dispun de niciun mijloc tehnic de conexiune online. Inegalitățile sociale, educative și digitale s-au amplificat în ultima vreme, odată cu diminuarea sau pierderea veniturilor în contextul dificultăților economice, sociale, al șomajului, sau odată cu accesul restricționat la serviciile medicale sau la alte modalități de susținere socială și financiară.

În lipsa unor măsuri legislative imediate, a unor strategii guvernamentale cu măsuri concrete, în aceste condiții și provocări multiple România va rămâne în continuare foarte departe de ținta de 11,3% – rata de părăsire timpurie a școlii, asumată pentru anul 2020 , conform Agendei Europa 2020. Țara noastră trebuie însă să conștientizeze rolul major al educației și dificultățile sistemului de învățământ, abordarea guvernului trebuie să devină mai pragmatică, predictibilă, rațională, dincolo de explicații și discursuri politice.

Alături de specialiști, manageri, experți în educație, echipa ministerială trebuie să adopte politici publice eficiente pentru a soluționa aceste grave probleme ale sistemului educațional. În acest sens este esențială dobândirea de competențe de bază – de cunoaștere, de comunicare, de înțelegere științifică a lumii, este nevoie de competențe sociale sau culturale absolut necesare în secolul nostru. Într- o societate a progresului tehnologic, școala actuală trebuie să-și orienteze eforturile mai ales spre formarea temeinică a competențelor digitale, o prioritate clară a prezentului.

Documentele europene arată că sistemul de învățământ și capacitățile administrative necesare pentru modernizare implică analiză, adaptare și consolidare. Strategia privind reducerea părăsirii timpurii a școlii în România, elaborată de MEC, trebuie urgent actualizată și revizuită, în concordanță cu noile forme de educație pe care pandemia actuală ne-a obligat să le adoptăm, fără nicio pregătire prealabilă, evaluând riscuri, contexte și conturând soluții viabile.

Precizez că abandonul școlar nu se reduce strict la faptul că un anumit număr de copii renunță la studii, ci are consecințe directe, în timp, asupra creșterii ratei șomajului și asupra incluziunii sociale, fiind unul din motivele ce afectează creșterea economică, asigurarea unor resurse umane bine pregătite, nivelul costurilor publice și sociale.

Implicațiile unei creșteri a abandonului școlar, diminuarea interesului elevilor pentru învățare și cunoaștere, absența calculatorului ca suport pentru procesul de învățare sau, în sens negativ, anonimatul și pasivitatea posibile în spatele ecranului, rezultate modeste, în condițiile în care potențialul elevilor ar fi cu totul diferit și ar permite o evoluție favorabilă – sunt aspecte deosebit de grave, deschizând alte tipuri posibile de crize și falii în educație, pe care România nu are voie să le ignore.

shares