Camelia Gavrila: „Responsabilitate pentru tara, dincolo de interese politice!”

Situație unică, proceduri inedite, compromisuri necesare au fost reperele zilei de astăzi. Am făcut parte din comisia restrânsă de audieri ale tuturor miniștrilor desemnați. Paradoxal, liberalii au lipsit masiv, cu explicații credibile sau fără motive plauzibile…

După decizia incredibilă și controversată de renunțare la mandat, din partea premierului desemnat Florin Cîțu, situația gravă din țară, extinderea dramatică a epidemiei de Coronavirus, nevoia de stabilitate politică și autoritate a unui guvern legitim – toate aceste aspecte justifică decizia Partidului Social Democrat de a vota noul guvern Orban propus Parlamentului.

Ca oameni politici responsabili, am făcut ceea ce trebuia făcut în momente critice – am trecut dincolo de considerente politice și ideologice, de rezerve față de competența și oportunitatea desemnării unor miniștri și am susținut rațional o soluție de etapă, am votat un guvern liberal.

Nu au contat pericole, riscuri, neliniști omenești firești, pentru că am considerat siguranța României și protecția cetățenilor motive consistente de a accepta noul context politic. Am condus audierea ministrului Educației și Cercetării, am recomandat identificarea soluțiilor de continuare a activităților didactice prin modalități electronice și lecții/cursuri la distanță, în sensul de predare, explicare, recapitulare și aprofundare a noțiunilor, a materiei, mai ales pentru clasele a 8- a și a 12-a, deci vizând examenele naționale.

Nu trebuie să risipim timp prețios, este important să păstrăm atmosfera de studiu, starea de conectare a tinerilor la activitățile științifice, culturale, educaționale. De asemenea am subliniat nevoia de pregătire a sistemului pentru a prelua copii, elevi sau studenți ce revin în țară împreună cu părinții lor, în contextul pandemiei și al fluctuațiilor de pe piața muncii.

Considerăm oportune deciziile Guvernului de colaborare cu anumite canale de televiziune pentru a difuza lecții, prezentări de teme, capitole, subiecte dificile explorate și descifrate cu talentul didactic, pedagogic al profesorilor. Totul trebuie, însă, organizat, structurat și monitorizat pentru a valorifica timpul destinat studiului în această perioadă dificilă.

Crizele grave, momentele de cumpănă, timpurile întunecate ce afectează dramatic stabilitatea socială, viața, ființa umană – toate acestea cer, în mod firesc, intervenții rapide, solidaritate, implicare competentă, măsură, echilibru și empatie.

De aceea am venit astăzi în Parlament, alături de colegii social democrați, pentru a opri provizoratul, un interimat guvernamental confuz, pentru a alege un drum al maturității competente și responsabile.

Intră în legătură cu echipa TeleM Iași!