Camelia Gavrila: “Educația sub conducerea ministrului Monica Anisie – cronica unui eșec previzibil!”

Sharing is caring!

O educație bună este izvorul întregului bine în lume” (Immanuel Kant)

Ca urmare a depunerii unei moțiuni împotriva Ministrului Educației, în Camera Deputaților, am susținut o intervenție în cadrul dezbaterilor pe această temă, din partea grupului parlamentar PSD, analizând perioada parcursă de guvernarea liberală, succesiunea de disfuncții, confuzii, decizii controversate care au afectat profund sistemul de învățământ.

În acest sens am arătat că timpul nu mai are răbdare, că toleranța și așteptarea măsurilor de susținere și eficientizare a educației sunt zadarnice, subliniind necesitatea unor strategii și acțiuni responsabile, care să redreseze activitatea educațională și de cercetare din România.

Ezitările nepermise, lipsa de predictibilitate, imperfecțiunile, deciziile controversate au marcat ultimele trei luni de confruntare cu pandemia de coronavirus în relație cu dificilul proces de predare-învățare-evaluare, în sistem online, pe care M.E.C. l-a lăsat, în mod nepotrivit, în mare parte în responsabilitatea școlilor. Efectele sunt grave: abordări diferite, activități didactice neunitare, decalaje între elevi și școli din medii rezidențiale diferite, întârzierea adoptării unor decizii și proceduri aferente examenelor naționale de bacalaureat și evaluare națională, la care se adaugă starea psihologică a elevilor și a studenților afectați de situația creată, de criza pandemică, dar și de criza de comunicare și de soluții din domeniul educației.

Demersurile incoerente ale Ministrului Educației, Monica Anisie, și ale echipei sale au depășit pragul nostru de răbdare, așteptările românilor au fost înșelate, promisiunile și proiectele propuse elevilor, studenților sau cadrelor didactice au rămas un simplu exercițiu retoric, fără conținut și consecințe în plan concret.

Ministerul Educației și Cercetării trebuia să propună în regim de urgență o strategie pe termen scurt, cu măsuri și soluții adaptate momentului dificil pe care îl parcurge școala românească, dar și o strategie pe termen mediu, pentru finalizarea anului școlar, precizarea etapelor legate de examenele naționale, de examenele de licență și master, cu elaborare de proceduri pentru programarea și derularea examenelor destinate cadrelor didactice: definitivarea în învățământ, susținerea gradelor didactice, concursul național de titularizare.

Actualul ministru al educației s-a remarcat, chiar de la începutul semestrului al doilea al anului școlar, prin inabilitate managerială și pedagogică, într-un episod controversat pe care mass-media l-a numit bullying la cel mai înalt nivel, și anume bullying ministerial: a intrat intempestiv în clase, în județul Ialomița, chiar în timpul orelor, alături de jurnaliști și alți politicieni, a creat tensiune, a agresat psihologic profesorii, a perturbat cursurile, în contextul unei inspecții atipice, aducând acuze și critici cadrelor didactice, pe un ton nepotrivit, chiar în fața elevilor, aspect interzis prin lege.

Această vizită inopinată în școli, transformată într-un act de agresiune psihologică, vizită anunțată de fapt cu mult zgomot în mass-media, nu a făcut decât să deterioreze și mai mult imaginea profesorului român în societate, iar aspectele stipulate de Legea Educaţiei Naţionale, conform cărora cadrele didactice nu pot fi perturbate în timpul desfăşurării activităţii didactice de nicio autoritate şcolară sau publică, nu au avut nicio importanță pentru un ministru ce ar trebui să ofere un exemplu de tact pedagogic, distincție, dialog civilizat, cât și un mod impecabil de respectare a legii.

Deși a declarat că acest mandat este „dedicat elevilor”, evenimentele dovedesc o altă realitate, contrară, prin eșecul dialogului cu tinerii, prin nemulțumirile, dezamăgirile repetate ale asociațiilor de elevi în relație cu ministrul de resort:
– nu reușește să comunice cu elevii, beneficiarii direcți ai educației, chiar dacă a afirmat public dezideratul de a fi aproape de aceștia;
– asociațiile elevilor o acuză că i-a mințit, că dreptul lor la educație nu a fost respectat pe durata stării de urgență, ignorând decalajele sociale, economice dintre elevi și lipsa accesului egal la învățarea în sistem online;
– să amintim de imaginea gravă a grupului de elevi care a pichetat în luna noiembrie Ministerul Educației și Cercetării, cu scopul de a obține din partea Ministrului Educației Naționale sprijin pentru decontarea navetei, cât și modificări ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2019, care creează dificultăți elevilor din mediul rural pentru transport județean.

Elevii au cerut demisia Ministrului Anisie, de două ori până în prezent, prima data la finele lunii decembrie, pentru că Anisie „aruncă în haos și plafonează din nou naveta în mediul rural”, iar a doua oară la finalul lunii martie, pentru că măsurile luate de autorităţi nu au rezolvat problema accesului la educaţie în condiţii de criză și pentru „ignoranţa de care a dat dovadă Anisie, lăsând fără acces la educaţie zeci de mii de elevi”.

Dificultățile de comunicare, declarațiile neinspirate, de multe ori ambigui, tensiunea din relațiile cu sindicatele, dar și cu propria echipă sunt argumentele unui management haotic, al unor relații ostile și al unei inabilități de a contura soluții, măsuri, strategii pentru problematica dificilă și complexă din învățământ.

De la începutul crizei provocate de pandemie, ministrul educației a repetat obsesiv un singur lucru, și anume faptul că “la nivelul Ministerului Educației și Cercetării se lucrează la scenarii”, fără ca rezultate concrete și soluții eficiente să ajungă vreodată la elevi și la profesori. Asistăm la o sarabandă de contraziceri, de reveniri și corecții, ordine de ministru abrogate peste noapte prin alte ordine, așa cum s-a întâmplat cu ordinul nr. 4220/12 mai 2020, întârzieri în asumarea unor decizii clare, generând astfel o stare de incertitudine în rândul elevilor, al părinților, al cadrelor didactice și al managerilor din unitățile de învățământ, incertitudine amplificată de starea de încordare și neliniște provocată de efectele pandemiei.

Din nefericre, mai mult de 40% dintre elevii din România nu au avut și nu au posibilitatea de a urma cursuri online încă de la începutul lunii martie, iar singura soluție identificată de M.E.C. a constat în campanii nesemnificative prin care s-a solicitat ajutor în diferite medii private sau publice, donații, sponsorizări, metode care nu puteau rezolva o problema complexă, de sistem: nevoia de calculatoare și tablete, de abonamente la Internet, de dotări adecvate în școlile românești.

De altfel, Monica Anisie este singurul ministru din istoria recentă care a afirmat public ideea că nu are nevoie de bani pentru educație, nefiind îngrijorată când bugetul Educaţiei a fost diminuat, pentru că, spunea ea, sumele alocate erau, oricum, prea mari.”

După mai bine de jumătate de an de la preluarea portofoliului educației, niciunul din obiectivele anunțate cu o retorică avântată nu a fost atins:
– programul „masa caldă” pentru elevi nu a fost generalizat și nici nu se conturează o strategie în acest sens, în viitorul apropiat;
– realizarea integrată a acestui program ar trebui să fie în corelație cu programul de tip „ after school”/ Școala după școală, pentru a produce efecte în plan educațional, în privința frecvenței elevilor, a progresului școlar, a activităților cu rol remedial, dar și acest proiect asumat rămâne tot o himeră și o promisiune ipocrită;
– masteratul didactic nu are șanse să se contureze prea curând;
– reconfigurarea curriculară nu s-a realizat, schimbările necesare la nivel de plan de învățământ, programe, manuale, conținuturi și abordări didactice au rămas probleme „ cu rest” sau opțiuni pentru un viitor incert.

Constatăm astfel, cu mâhnire, că mandatul ministrului Monica Anisie nu a dat dovadă de viziune, de competență managerială, nici de transparență, de credibilitate sau de predictibilitate.

Din pacate, sistemul educațional din România rămâne sub zodia politicianismului prin declarații fără acoperire, ambiguități, promisiuni neonorate. În același sens, singurul lucru pe care l-a făcut ministrul fără ezitare a fost acela de a numi exclusiv membri cu funcții în PNL în inspectoratele școlare, pe posturi de inspectori generali sau inspectori generali adjuncți, fără a ține cont de criterii profesionale, de recomandări sau de confirmări publice. Mandatele inspectorilor generali au fost întrerupte în timpul anului școlar, în miezul unei situații de criză pandemică în care era nevoie de continuitate și experiență. Nu a contat prestația remarcabilă a unor profesioniști, noii inspectori generali erau recomandați de activismul politic liberal, de modeste competențe manageriale, unele persoane fiind dintre candidații care au picat în trecut concursul pe post. Ministrul liberal a înlocuit consecvent, fără umbră de analiză, numai în primele două luni și jumătate de mandat, un număr de 19 inspectori școlari generali.

Forme fără fond, atitudine politicianistă, măsuri ineficiente, stare de derivă în sistem, activități de campanie politică învăluite de aparente intenții bune, ignorarea legii și fuga de responsabilitate – acestea sunt notele definitorii ale unui mandat ratat, aceasta este cronica celor șase luni de ezitări, contradicții și paradoxuri în sistemul de învățământ, în întregul său, o succesiune de confuzii și decizii absurde, o cronică a unui timp care și-a epuizat resursele și orice șansă de recuperare.

Într-o societate normală și morală, în care criteriul eficienței și al competenței măsoară prestația unei demnități publice, ar urma firesc demisia și finalul unor încercări nereușite, pentru binele comun al școlii românești, al societății noastre, în general.

Altfel riscăm să rămânem în plin absurd existențial și managerial, așteptând zadarnic o viziune, o schimbare și un corolar de soluții, deși nu există indicii și nici un orizont favorabil devenirii și schimbării.

shares