Cal salvat de pompieri în localitatea Balș după ce a căzut într-un puț adânc

Un apel primit prin numărul unic de urgență 112 a anunțat un incident neobișnuit în localitatea Balș, unde un cal a căzut într-un puț adânc.

La locul intervenției s-au deplasat pompierii Detașamentului Târgu Frumos, cu o autospecială de intervenție și 5 subofițeri, sprijiniți de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Balș, care a acționat cu un buldoexcavator.

La sosirea echipajelor, s-au desfășurat activitățile specifice de recunoaștere și analiză a situației, stabilindu-se numărul și starea animalului, posibilitățile de acces și acțiune, precum și riscurile din zona de intervenție.

După mai multe minute de efort susținut, calul a fost scos la suprafață în viață, redat proprietarului și verificat de medicul veterinar sosit la fața locului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *