Bugetul de stat pe anul 2024: ce alocări de fonduri sunt pentru centura „ușoară” a Iașului

Proiectul privind construirea unui drum nou între Uricani și Cicoarei, parte din investiția aprobată de guvern încă din anul 2010, beneficiază de unele alocări de fonduri în perioada 2024 – 2025, potrivit bugetului Ministerului Transporturilor.

Investiția a fost resuscitată în campania electorală din anul 2020, iar, la vremea respectivă candidatul la șefia Consiliului Județean Costel Alexe promitea că studiul de fezabilitate va fi actualizat în maximum „o lună”, iar în 2021 deja urma să fie pornite lucrările. De atunci au trecut în jur de 40 de luni, iar studiul încă nu este aprobat, iar de lucrări nici nu poate fi vorba.

Sunt 8 km de drum care ar trebui amenajați în zonă de șes: o stradă nouă între Uricani și Cicoarei (drum proiectat la 4 benzi), cu o legătură spre Dacia, prin intermediul unui pod peste Bahlui. Așa cum declarau și șefii Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, tot în campanie electorală: proiectul nu este vreo „minune inginerească”, și promiteau că lucrările vor fi finalizate în mai puțin de 12 luni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *